O cunună pentru fiecare sfânt

„Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” Iacov 1:12

Am văzut un foarte mare număr de îngeri, aducând din cetate coroane de slavă, o coroană pentru fiecare sfânt, cu numele acestuia scris pe ea. Atunci când Isus ceru coroanele, îngerii le prezentară înaintea Sa şi cu însăşi mâna Sa dreaptă, bunul Isus aşează coroanele pe capetele sfinţilor. Îngerii conducători dădură tonurile şi apoi toate vocile au fost înălţate în laude fericite, pline de recunoştinţă şi fiecare mână atinse cu îndemânare corzile harfei, făcând să răsune o muzică melodioasă în tonuri ample şi desăvârşite…

Înăuntrul cetăţii era tot ce poate încânta ochiul. Ei contemplau pretutindeni o mare slavă. Apoi Isus a privit asupra sfinţilor mântuiţi prin El; faţa lor strălucea de slavă şi aţintindu-şi ochii Săi plini de iubire asupra lor, El spuse cu vocea Sa melodioasă pătrunzătoare: „Privesc lucrarea sufletului Meu şi Sunt mulţumit. Această slavă bogată este a voastră ca să vă bucuraţi veşnic. Necazurile voastre s-au sfârşit. Nu va mai fi nici moarte, nici întristare, nici plânset şi nici durere.

Apoi L-am văzut pe Isus conducând pe poporul Său la pomul vieţii… În pomul vieţii erau fructe de cea mai aleasă frumuseţe din care sfinţii puteau să se împărtăşească liberi. În cetate era un tron de mare slavă, din care se revărsa un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul. Pe ambele părţi ale acestui râu se afla pomul vieţii, iar pe malurile râului se aflau alţi pomi atrăgători, plini de fructe.

Limba este prea neputincioasă pentru a încerca o descriere a cerului. Când scena îmi apare înaintea ochilor sunt cuprinsă de uimire. Transportată de splendoarea neîntrecută şi de slava măreaţă, eu las tocul jos şi exclam: „Oh, ce iubire! Ce iubire minunată!” Cel mai înf lăcărat limbaj nu reuşeşte să descrie slava cerului sau adâncurile fără egal ale iubirii Mântuitorului.” ²⁵