Gândul Săptămânii

Salvaţi din calea violenţei

Voi însă veţi cânta ca în noaptea când se prăznuiește sărbătoarea, veţi fi cu inima veselă ca cel ce merge în sunetul flautului, ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stânca lui Israel.” Isaia 30:29

Când păzitorii poruncilor lui Dumnezeu vor fi scoşi de sub scutul legilor omeneşti, atunci în diferite ţări se va produce o mişcare simultană pentru distrugerea lor…

Poporul lui Dumnezeu – unii în celulele închisorilor, alţii ascunşi în locuri singuratice prin păduri şi prin munţi – cer mereu în rugăciune protecţia divină, în timp ce în toate părţile, companii de oameni înarmaţi, mânaţi de oşti de îngeri răi, se pregătesc pentru lucrarea lor de ucidere…

Cu strigăte de triumf, cu batjocuri şi blesteme, mulţimile de oameni răi sunt pe punctul de a se năpusti asupra prăzii lor, când iată, deodată se lasă asupra pământului un întuneric des, mai des decât întunericul nopţii celei mai întunecate. Apoi un curcubeu… se arată pe cer şi pare că încercuieşte fiecare grupă de credincioşi, care se roagă…

Poporul lui Dumnezeu aude atunci o voce clară şi melodioasă, zicând: „Uitaţi-vă în sus!” şi ridicând ochii spre cer, ei văd curcubeul făgăduinţei. Norii negri şi mânioşi care acopereau cerul se despart iar ei, asemenea lui Ştefan, privind ţintă spre cer, văd mărirea lui Dumnezeu şi pe Fiul Omului stând pe tronul Său. Pe chipul Său divin ei văd semnele umilirii Sale, iar de pe buzele Sale ei aud cererea prezentată Tatălui înaintea sfinţilor îngeri: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu” Ioan 17:24. Iarăşi se aude o voce melodioasă şi triumfătoare, zicând: „Iată-i vin, vin! Sfinţii nevinovaţi şi fără pată. Ei au păstrat cuvântul răbdării Mele; ei vor umbla printre îngeri”; iar buzele palide şi tremurânde ale celor ce au ţinut cu tărie credinţa izbucnesc într-un strigăt de biruinţă.

La miezul nopţii Dumnezeu Îşi va arăta puterea Sa pentru salvarea poporului Său. Soarele se arată strălucind în toată puterea sa. Semne şi minuni urmează unele după altele în repede succesiune. Nelegiuiţii se uită cu spaimă şi cu înmărmurire la scena aceasta, în vreme ce drepţii văd acum cu bucurie solemnă semnele liberării lor. ¹⁶

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.