Pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul ca să-l fiți plăcuți în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștința lui Dumnezeu, întăriți cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare cu bucurie… (Coloseni 1:10,11)
Dumnezeu nu fixează nicio limită înaintării acelora care sunt plini „de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească”. Prin rugăciune, prin veghere, prin creșterea în înțelegere, noi suntem „întăriți cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare cu bucurie” (…).
Planul lui Dumnezeu pentru noi este atât de amplu, de complet, de deplin, încât avem toate motivele pentru a coopera din toată inima cu El în a-l aduce la îndeplinire. Nu există niciun motiv de ezitare din partea noastră. (…) Noi trebuie să scoatem zilnic provizii proaspete din marea cămară a Cuvântului lui Dumnezeu. Faptul acesta nu va lăsa timp pentru citirea de romane sau pentru orice altceva care nu zidește și nu întărește în vederea oricărui lucru bun. (…) Bogățiile cerului sunt la dispoziția copiilor lui Dumnezeu. (Review and Herald, 4 octombrie 1906)
În fiecare zi, ispititorul va fi pe urmele tale cu scuze înșelătoare și plauzibile pentru egoismul tău și satisfacerea propriilor plăceri. (…) Acela a cărui inimă este în totul predată lui Dumnezeu, acela care prin credință Îl primește pe Isus Hristos ca Mântuitor personal va dovedi o creștere continuă în spiritualitate, în puterea evlaviei, în consecvența scopului, în fidelitate față de principiile credinței noastre, coste aceasta oricât ar costa. (…)
Dumnezeu va onora și va susține orice suflet zelos și sincer care caută să umble înaintea Sa în desăvârșirea harului lui Hristos. Domnul Hristos nu va părăsi și nici nu va uita niciodată sufletul umil și care tremură. (…) Vom putea noi, cu o ascuțită și sfințită capacitate de înțelegere, să percepem forța făgăduințelor lui Dumnezeu și să ni le însușim la nivel individual, nu pentru că am fi demni de ele, ci pentru că Domnul Hristos este demn? Nu pentru că suntem neprihăniți, ci, printr-o credință vie, noi cerem pentru noi neprihănirea lui Hristos? (Manuscript 125, 1901)