Articole
Dezrădăcinați plantele otrăvitoare
„Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” (1 Petru 4:8).
Cât de apropiată şi gingaşă trebuie să fie legătura care ne uneşte! Cu câtă grijă trebuie să fim pentru a avea cuvintele şi faptele în armonie cu sfântul adevăr pe care Dumnezeu ni l-a încredinţat! …
Discuţiile voastre să fie de aşa natură încât să nu aveţi nicio trebuinţă de a le regreta… Dacă vă scapă vreun cuvânt în detrimentul caracterului unui prieten sau frate, niciodată să nu încurajaţi această vorbire de rău, deoarece ea este lucrarea duşmanului… Mântuitorul ne-a spus cum putem să-L descoperim lumii. Dacă noi cultivăm spiritul Său, dacă manifestăm dragostea Sa către alţii, dacă vom căuta interesul unul altuia, dacă suntem amabili, răbdători, înfrânaţi, atunci roadele pe care le purtăm vor dovedi lumii că suntem copiii lui Dumnezeu… A ne zidi unul pe celălalt în cea mai sfântă credinţă este o lucrare binecuvântată, a dărâma este o lucrare plină de amărăciune şi necaz…
Noi trebuie să căutăm a ne uşura poverile, unul altuia, manifestând dragostea lui Isus faţă de cei din jurul nostru. Dacă discuţiile noastre ar fi legate de cer şi de lucrurile cereşti, atunci vorbirea de rău va înceta curând să mai aibă vreo atracţie asupra noastră. Atunci noi nu ne vom aşeza piciorul pe teren periculos, nici nu vom intra în ispită, căzând sub puterea celui rău.
În loc de a găsi greşeli în alţii, haideţi să ne criticăm pe noi înşine. Fiecare ar trebui să întrebe: Este inima mea dreaptă înaintea lui Dumnezeu? Slăvesc eu pe Tatăl meu ceresc? Dacă aţi cultivat un spirit nepotrivit, alungaţi-l din suflet. Stârpiţi din inimile voastre ceea ce are un caracter pângăritor. Smulgeţi orice rădăcină de amărăciune, ca să nu fie şi alţii contaminaţi de influenţa otrăvitoare. Nu permiteţi plantelor otrăvitoare să rămână în pământul inimii voastre. Dezrădăcinaţi-o chiar în această oră şi cultivaţi în locul ei planta dragostei… „Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea Lui a ajuns desăvârşită în noi.” (1 Ioan 4:12). RH. 25 februarie 1904.