Gândul Săptămânii

Exemplul lui Isus în umilinţă

Deci dacă Eu, Domnul și Învăţătorul vostru v-am spălat picioarele și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceţi cum am făcut Eu.” Ioan 13:14, 15

În om există tendinţa de a se preţui pe sine mai mult decât pe fratele lui, de a lucra pentru sine, de a căuta locul cel mai de frunte şi deseori, aceasta aduce cu sine bănuieli rele şi amărăciune. Rânduiala care precede Cina Domnului, are ca scop să îndepărteze neînţelegerile acestea, să scoată pe om din egoismul lui, să-l coboare de pe piscurile înălţării de sine, la umilinţa inimii, care îl va face să slujească pe fratele său.” ⁷⁵

Ceremonia spălării picioarelor ilustrează în modul cel mai evident necesitatea adevăratei umilinţe. În timp ce ucenicii se luptau pentru locul cel mai de frunte, în împărăţia făgăduită, Hristos Însuşi S-a încins şi a săvârşit slujba de rob spălând picioarele acelora care Îl numeau Domn. ⁷⁶

Împăcarea unuia cu altul este lucrarea pentru care a fost instituită spălarea picioarelor. Oriunde este sărbătorită, Hristos este prezent prin Duhul Său. Duhul este acela care aduce convingerea în inimă.

Când Hristos a serbat această rânduială cu ucenicii Săi, toţi, cu excepţia lui Iuda, s-au convins de aceasta. Astfel vom fi şi noi convinşi când Hristos va vorbi inimilor noastre. Izvoarele sufletului vor f i deschise. Mintea va fi umplută cu energie şi ţâşnind în activitate şi viaţă, va doborî orice piedică ce a provocat dezbinare şi înstrăinare. Păcatele săvârşite vor ieşi mai bine în evidenţă, decât înainte, pentru că Duhul Sfânt ni le va reaminti. ⁷⁷

După ce spălase picioarele ucenicilor, El [Isus] a zis: „V-am dat o pildă ca să faceţi şi voi cum v-am făcut Eu.” .. Hristos instituia acum o slujbă religioasă. Prin fapta Domnului, această ceremonie a umilinţei a devenit una din rânduielile consacrate. Trebuia să fie practicată de ucenici pentru ca totdeauna să păstreze în minte învăţătura Lui despre umilinţă şi slujire. ⁷⁸

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.