În amintirea Mea

„Apoi a luat o pâine și după ce a mulţumit lui Dumnezeu a frânt-o și le-a dat-o ucenicilor zicând: ‚Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea’.” Luca 22:19

La ultimul Paşte, când Domnul S-a întâlnit cu ucenicii Săi, a instituit Cina Domnului în locul Paştelui, pentru a fi respectată în amintirea morţii Sale. ⁸²

Sărbătoarea naţională a iudeilor trebuia să fie pentru totdeauna desfiinţată. Slujba rânduită de Hristos trebuia să fie respectată de urmaşii Lui în toate ţările şi în toate timpurile. ⁸³

Dumnezeu n-a lăsat oamenilor să spună cine trebuie să ia parte la asemenea ocazii. Pentru că cine poate să citească inimile? Cine poate deosebi grâul de neghină? „Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.” Deoarece „oricine mănâncă din pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.” 1 Corinteni 11:21, 27, 29.

Împărţind cu ucenicii pâinea şi vinul, Hristos S-a obligat să le fie Mântuitor… Când primim pâinea şi vinul care simbolizează trupul frânt al lui Hristos şi sângele Lui vărsat, cu gândul ne alăturăm la scena împărtăşirii din camera de sus. Pare că trecem şi noi prin grădina consacrată prin agonia Aceluia care a purtat păcatele lumii. Suntem şi noi martori la lupta prin care s-a câştigat împăcarea noastră cu Dumnezeu. Hristos ne este arătat ca răstignit între noi.

Privind la Mântuitorul răstignit, înţelegem mai bine măreţia şi însemnătatea jertfei adusă de Maiestatea cerului. Planul Mântuirii este slăvit înaintea noastră, iar gândul despre Golgota trezeşte în inima noastră o emoţie vie şi sfântă. În inimile şi pe buzele noastre vor fi laude pentru Dumnezeu şi pentru Miel, deoarece mândria şi adorarea de sine nu pot să crească în sufletul care păstrează o vie amintire a celor petrecute pe Golgota. ⁸⁴