Articole
Fiecăruia, lucrul său
„Pentru că Fiul omului este ca un om plecat într-o țară îndepărtată, care şi-a lăsat casa, şi a dat autoritate servilor săi şi fiecăruia lucrul său şi a poruncit portarului să vegheze.” (Marcu 13:34 engl.).
Avem o lucrare personală, o responsabilitate individuală, un raport personal de predat şi trebuie să ne asigurăm propria noastră salvare, căci este o muncă ce priveşte individul. Pietatea şi supunerea altora nu ne va salva pe noi şi nici nu ne va face lucrul nostru. Eforturile lor niciodată nu vor fi înregistrate în dreptul numelor noastre, ca fiind ale noastre.
Dumnezeu a lăsat fiecăruia lucrul său – nu munca vremelnică: plantatul, semănatul, seceratul şi strângerea recoltei, ci clădirea împărăţiei Sale, aducerea de suflete la cunoaşterea adevărului şi să privim aceasta ca prima şi cea mai înaltă datorie a noastră. Dumnezeu are pretenții de la noi. El ne-a înzestrat cu calităţi şi ne-a dat ocazii, să le observăm şi să le valorificăm. Aceste obligații către Dumnezeu numai individual le putem cunoaşte. Abaterea altora de la datorie. nu va îndreptăţi pe nimeni să le urmeze exemplul, pentru că Hristos este înălţat ca unicul Model (adevărat – fără vină, curat, desăvârşit)…
Există din acei care se asociază cu alții pentru a face răul şi par a gândi că prin aceasta şi-au pierdut responsabilitatea personală. Dar Dumnezeu îi consideră răspunzători pentru fiecare activitate desfăşurată cu cea mai uşoară tendinţă de a contracara lucrarea lui Hristos. Dacă ei sunt uniţi cu mulţi sau cu puţini, păcatul este acelaşi. Noi suntem individual responsabili. Noi trebuie să ne preocupăm de noi înşine. Prin toate cuvintele şi faptele noastre ridicăm sau dărâmăm împărăția lui Hristos. Isus spune fiecăruia dintre noi: „Urmează-Mi”. Să fim găsiţi atunci urmaşi ai lui Isus Hristos. (MS. 15, 1885).
Acum este timpul să ne formăm caracterele după modelul divin… Dacă noi cunoaştem pe Hristos, îl vom descoperi şi altora. „Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.” (Ioan 17:18). El a venit în lume să reprezinte pe Tatăl şi scopul de a reprezenta caracterul Său. Nu ne putem scuza de a nu face munca aceasta. (Letter 42, 1890).