Articole
Hristos înaintea Celui Îmbătrânit de zile
„M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte și iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un Fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui.” Daniel 7:13
După înălţarea Sa la cer, Mântuitorul nostru Şi-a început lucrarea ca Mare Preot. Pavel zice: „Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” Evrei 9:24.
Timp de 18 secole a fost săvârşită această lucrare de mijlocire în prima încăpere a sanctuarului. Sângele lui Hristos a pledat în favoarea credincioşilor pocăiţi, le-a asigurat iertarea şi împăcarea cu Dumnezeu, dar totuşi păcatele lor au rămas în cărţile cerului. După cum în serviciul simbolic era o lucrare de ispăşire la sfârşitul anului, tot aşa, înainte ca lucrarea lui Hristos pentru mântuirea oamenilor să fie desăvârşită, există o lucrare de ispăşire pentru îndepărtarea păcatelor din Sanctuar. Acesta e serviciul care a început când s-au sfârşit cele 2300 zile. La acea dată… Marele Preot a intrat în Sfânta Sfintelor pentru a îndeplini ultima parte din lucrarea Sa solemnă – curăţirea Sanctuarului…
Intrarea lui Hristos în Sfânta Sfintelor, ca Mare Preot al nostru, pentru curăţirea sanctuarului, vestită în Daniel 8:14, venirea Fiului omului înaintea Celui Îmbătrânit de zile, aşa cum e descrisă în Daniel 7:13 şi intrarea Domnului în Templul Său, prezisă de Maleahi, sunt descrierile aceluiaşi eveniment, de asemenea acest lucru e simbolizat de intrarea Mirelui la nuntă, descrisă de Hristos în parabola celor 10 fecioare din Matei 25. ⁵³
Curăţirea sanctuarului implică o lucrare de cercetare – o lucrare de judecată. Această lucrare trebuie să fie îndeplinită înainte de venirea lui Hristos ca să mântuie poporul Său; pentru că atunci când vine, răsplata Sa e cu El pentru a da oricărui om după faptele sale. ⁵⁴
În ziua judecăţii finale, poziţia, rangul sau bogăţia, nu vor influenţa cu nimic cazul cuiva, oamenii vor fi judecaţi de Dumnezeul Atotvăzător, după ceea ce sunt în nobleţe, neprihănire, dragoste pentru Hristos. ⁵⁵