Articole
Lucrurile cereşti curăţite
„Şi după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; și fără vărsare de sânge nu este iertare! Dar, deoarece chipurile lucrurilor, care sunt în ceruri, au trebuit curăţite în chipul acesta, trebuia ca înseși lucrurile cerești să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea.” Evrei 9:22, 23
Ce înseamnă curăţirea Sanctuarului? Faptul că există un astfel de serviciu în legătură cu sanctuarul pământesc, este specificat în Vechiul Testament. Dar putea exista ceva în cer, care să trebuiască să fie curăţit? În Evrei capitolul 9 este explicată în mod clar atât curăţirea Sanctuarului pământesc, cât şi a celui ceresc… Curăţirea, atât în serviciul preînchipuitor cât şi în cel real, trebuie să se realizeze cu sânge: „în primul sanctuar cu sângele animalelor şi în cel de-al doilea cu sângele lui Hristos.” ⁴⁷
Curăţirea nu consta într-o îndepărtare a necurăţiilor fizice, pentru că aceasta trebuia să fie făcută cu sânge, şi deci, trebuia să fie o curăţire de păcat. ⁴⁸
Dar cum se putea înţelege această legătură a păcatului cu sanctuarul, în cer sau pe pământ? ⁴⁹
După cum în vechime, păcatele poporului erau transferate simbolic asupra sanctuarului pământesc prin sângele jertfei pentru păcat, tot aşa şi păcatele noastre sunt transferate de fapt, asupra sanctuarului ceresc prin sângele lui Hristos. Şi după cum curăţirea tipică era realizată prin îndepărtarea păcatelor cu care fusese murdărit sanctuarul, tot astfel curăţirea sanctuarului ceresc trebuie să fie îndeplinită prin îndepărtarea sau ştergerea păcatelor care au fost înregistrate în el. Pentru aceasta este nevoie de o examinare a cărţilor pentru a stabili cine sunt aceia care, prin pocăinţă de păcate şi credinţă în Hristos sunt desemnaţi a beneficia de împărtăşirea Lui. ⁵⁰
Atunci, în marea zi a judecăţii, în virtutea sângelui ispăşitor al lui Hristos, păcatele tuturor adevăraţilor pocăiţi vor fi şterse din cărţile cerului. ⁵¹
El, Hristos, cere pentru poporul Său, nu numai iertare şi îndreptăţire deplină şi desăvârşită, ci şi un loc pe tronul Său şi o parte în slava Sa. ⁵²