Gândul Săptămânii

„Mai sfinți, da, încă mai sfinți”

Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră.” (1 Tesaloniceni 4:3 p.p.)

Sfințirea noastră este scopul lui Dumnezeu în toate legăturile Sale cu noi. El ne-a ales din veşnicie pentru ca noi să putem fi sfinţi. Hristos S-a dat pe Sine Însuşi pentru răscumpărarea noastră, pentru ca prin credinţă în puterea Sa de a salva din păcat, să putem fi făcuţi desăvârşiţi în El…

Ca şi creştini noi ne-am angajat să îndeplinim obligaţiile ce ne revin şi să arătăm lumii că avem o strânsă legătură cu Dumnezeu. Astfel, prin cuvintele şi faptele bune, ale ucenicilor Săi, Hristos trebuie să fie reprezentat şi onorat.

Dumnezeu aşteaptă de la noi o supunere desăvârşită faţă de Legea Sa. Această Lege este răsunetul vocii Sale, care ne spune: „Mai sfinţi, da încă mai sfinţi.” Râvniţi după plinătatea harului lui Hristos, da tânjiţi – flămânziţi şi însetaţi – după neprihănire. Promisiunea sună astfel: „Veţi fi satisfăcuţi”. Inimile voastre să fie pline de dorinţa după această neprihănire…

Dumnezeu a declarat clar că El aşteaptă ca noi să fim desăvârşiţi şi pentru că aşteaptă aceasta, El a făcut pregătiri pentru ca noi să fim părtaşi naturii divine. Numai în felul acesta putem avea succes în lupta pentru viaţa veşnică. Puterea este dată de Hristos. „Tuturor celor ce L-au primit, El le-a dat puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu şi anume acelora care cred în Numele Său.” (Ioan 1:12 engl.).

Poporul lui Dumnezeu trebuie să reflecteze spre lume, razele strălucitoare ale slavei Sale. Dar pentru a putea face aceasta, ei trebuie să stea acolo unde aceste raze pot să cadă asupra lor. El trebuie să conlucreze cu Dumnezeu. Inima trebuie curăţită de tot ceea ce duce la rău. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie citit şi studiat cu o dorinţă serioasă de a câştiga din El, putere spirituală. Pâinea din cer, trebuie să fie mâncată şi asimilată, devenind o parte din viaţă, în felul acesta câştigăm viaţa veşnică. Astfel rugăciunea lui Hristos: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:17) primeşte răspuns.

„Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră.” Tu vrei ca dorinţele şi înclinaţiile tale să fie aduse în armonie cu gândirea divină? (RH. 28 ianuarie 1904).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.