Mă voi purta cu înțelepciune pe o cale neprihănită. (…) Voi umbla cu inima fără prihană în mijlocul casei mele. (Psalmii 101:2)
Nimeni nu trebuie să fie insistent sau inoportun, ci noi trebuie să ne trăim în mod liniștit religia, cu un ochi îndreptat spre slava lui Dumnezeu. (…) Apoi putem străluci ca niște lumini în lume, fără gălăgie sau neînțelegeri. Nimeni nu trebuie să dea greș; deoarece cu fiecare este Cineva care este înțelept în sfat, minunat în acțiune și puternic pentru a-și duce la îndeplinire planurile. El lucrează prin instrumentele Sale, văzute și nevăzute, umane și divine. Această lucrare este una grandioasă și va fi dusă mai departe spre slava lui Dumnezeu, dacă toți aceia care au legătură cu ea vor face ca faptele lor să corespundă cu mărturisirea lor de credință. Curăția gândirii trebuie considerată indispensabilă lucrării de a-i influența pe alții. Sufletul trebuie să fie înconjurat de o atmosferă curată, sfântă, o atmosferă ce va tinde să impulsioneze viața spirituală a tuturor celor care o respiră.
Domnul Isus este onorat sau dezonorat prin cuvintele sau comportamentul acelora ce spun că sunt urmașii Lui. Inima trebuie păstrată curată și sfântă, căci din ea ies izvoarele vieții. Dacă inima este curățită prin ascultarea de adevăr, atunci nu va exista nicio preferință egoistă, nu vor exista motive corupte. Nu va exista părtinire și nici ipocrizie. (…)
În situația prezentă a societății, cu decăderea morală nu numai a tinerilor, ci și a celor mai în vârstă și cu experiență, există marele pericol de a deveni neglijenți și a le acorda atenție specială favoriților, generând astfel invidie, gelozie și bănuieli negative. Puțini însă își dau seama că ei îndepărtează Duhul lui Dumnezeu cu gândurile și sentimentele lor egoiste, cu vorbirea lor nesăbuită și superficială. Dacă harul lui Hristos a fost plantat în inimile lor și și-a întins rădăcinile adânc, într-un pământ bun, atunci ei vor aduce roade de un caracter cu totul diferit. (…) Puterea convingătoare a lui Dumnezeu de una singură este suficientă pentru a fixa principii curate în inimă, astfel încât cel rău să nu găsească nimic ca să atace. (…) Curăția în vorbire și adevărata amabilitate creștină ar trebui în mod constant puse în practică. (Letter 74, 1896)