Partea lui Dumnezeu și a mea

„Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” (Filipeni 2:12, 13).

„Duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur”. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă ca în nicio zi să nu te încrezi în înţelepciunea şi în eforturile tale umane. Trebuie să-ţi fie frică a vorbi fără rost, frică a-ţi urma propriile-ţi impulsuri, frică pentru că mândria inimii, dragostea de lume şi pofta cărnii nu va lăsa loc preţiosului har, pe care Domnul Isus doreşte să ţi-l acorde.

Lucrarea omului scoasă în evidenţă în text, nu este o activitate independentă, pe care el s-o îndeplinească fără Dumnezeu. El depinde în totalitate de puterea şi harul Lucrătorului Divin. Mulţi pierd aici din vedere acest fapt şi afirmă că omul trebuie să lucreze la individualitatea sa, singur, fără nicio putere divină. Aceasta nu este în armonie cu textul. Alţii afirmă că omul nu are nicio obligaţie, deoarece Dumnezeu face totul, atât voinţa, cât şi înfăptuirea. Din text se înţelege că mântuirea sufletului uman, necesită ca puterea voinţei să fie supusă puterii voinţei divine… Şi chiar aceasta este cel mai greu şi aspru conflict, al cărui scop şi ceas hotărâtor este acela în care omul se decide să-şi supună voinţa şi căile proprii, voinţei şi căilor lui Dumnezeu. (Letter 135, 1898).

Omului îi revine o parte în această mare luptă pentru câştigarea vieţii veşnice; el trebuie să răspundă activităţii Duhului Sfânt. Pentru a învinge dificultăţile generate de puterile întunericului va fi nevoie de o luptă, dar Duhul care lucrează în om va duce la bun sfârşit aceasta. Omul nu este un instrument, pentru a fi mântuit în starea de indolenţă. El este chemat să-şi încordeze fiecare muşchi în lupta pentru nemurire, totuşi Dumnezeu este Acela care asigură eficienţa. (ST. 5 noiembrie 1895).

Iată lucrările omului şi iată lucrările lui Dumnezeu… Unind cele două puteri, omul va fi biruitor şi va primi în cele din urmă cununa vieţii… El pune sub tensiune fiecare muşchi şi nerv spiritual pentru a putea fi biruitor şi plin de succes în această lucrare, ca să poată obţine darul preţios al vieţii veşnice. (MS., pg. 13, 1888).