Gândul Săptămânii

Strălucire sau întunecime

Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” 2 Corinteni 6:14

Unul din cele mai mari pericole care se abat asupra poporului lui Dumnezeu de astăzi, este acela al unirii cu cei necredincioşi, mai ales al unirii în căsătorie cu necredincioşii. ⁴⁰

Sute au jertfit pe Hristos şi cerul din cauza căsătoriei cu persoane necredincioase… Fericirea şi prosperitatea vieţii de căsătorie depinde de unirea părţilor. Cum poate cel firesc să fie în armonie cu unul care a ajuns să aibă cugetul lui Hristos?… Există o continuă nepotrivire de gusturi, de înclinaţii şi scopuri. Dacă cel credincios, prin alipirea sa statornică de principii nu câştigă pe cel nepocăit, atunci aşa cum se întâmplă de obicei, el se descurajează şi îşi vinde principiile sale religioase, pentru o biată tovărăşie cu unul care nu are nici o legătură cu cerul. ⁴¹

Acei care mărturisesc a crede adevărul calcă în picioare voinţa lui Dumnezeu, atunci când se căsătoresc cu necredincioşii; ei pierd favoarea sa şi fac amară lucrarea pentru pocăinţă. Partea necredincioasă poate avea un caracter moral excelent; dar faptul că el sau ea nu a răspuns la cerinţele lui Dumnezeu şi a neglijat o mântuire atât de mare, este un motiv suficient pentru a nu încheia o astfel de unire. ⁴²

Raportul Inspirat, zice despre Solomon: „… nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului Său”. 1 Regi 11:4

Fie ca amintirea tristă a apostaziei lui Solomon să avertizeze fiecare suflet pentru a evita aceeaşi prăpastie. ⁴³

Dacă bărbaţii şi femeile obişnuiesc să se roage de două ori pe zi, înainte de a se gândi la căsătorie, ei trebuie să se roage de patru ori pe zi, atunci când se gândesc să facă un astfel de pas. Căsătoria este ceva care va influenţa viaţa voastră, atât în această lume, cât şi în cea viitoare. ⁴⁴

Dacă nu doreşti să ai un cămin din care umbrele să nu se mai îndepărteze niciodată, nu te uni cu unul care este vrăjmaş al lui Dumnezeu. ⁴⁵

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.