Gândul Săptămânii

Adevăr în inimă

Aleg calea adevărului, pun legile Tale sub ochii mei.” (Psalmii 119:30)

Cauza lui Dumnezeu are nevoie de bărbaţi şi femei care să stea neclintiţi pe poziţie, în adevăr, care să ţină sus stindardul harului cu fermitate, astfel încât niciun om să nu poată să nu vadă de care parte se găseşte. Poziţia lor trebuie clar stabilită. Inimile lor trebuie să fie curate şi sfinte, eliberate de prefăcătorie sau minciună. (Letter 44, 1903).

Adevărul trebuie să găsească un loc stabil în inimă. Apoi prin puterea Duhului Sfânt îşi va exercita influenţa în tot ceea ce spui şi faci. Să încercăm noi, să punem adevărul deoparte? Nu, nu, nici pentru un moment. El trebuie privit ca sfânt. Principiile sale trebuie luate în considerare în toate afacerile voastre. El trebuie să fie un sfătuitor în toate dificultăţile, un îndrumător în toate legăturile vieţii voastre, un ajutor prezent în orice timp de nevoie. În public, în particular, acolo unde ochiul omenesc nu poate vedea, unde nicio ureche, decât cea a lui Dumnezeu, poate auzi, acolo adevărul trebuie să ne controleze îndreptând gândurile noastre, determinând vorbele şi faptele noastre. (Letter 56, 1891).

Tu poţi arăta lumii că adevărul pe care-l mărturiseşti, sfinţeşte şi înobilează caracterul, conduce la hărnicie şi cumpătare în timp ce ne fereşte de avariţie şi supraîmbogăţire şi de orice fel de necinste. Manifestă răbdare şi abţinere în cuvintele tale şi vei putea fi în fiecare zi o predică ţinută cu puterea adevărului, aducând un serviciu eficient cauzei lui Dumnezeu. Nu lăsa să se spună că adevărul pe care-l mărturiseşti nu te face cu nimic deosebit de cei din lume… Nu da nimănui nici cea mai mică ocazie să vorbească rău despre credinţa ta din cauză că tu nu eşti sfinţit prin adevăr. (Letter 30, 1878).

Când adevărul, aşa cum este în Isus, modelează caracterul nostru atunci se va vedea cu adevărat că este adevăr. Pe măsură ce este contemplat de credinciosul adevărat va creşte mai luminos, lucind în frumuseţea sa originală. Pe măsură ce-l privim el va creşte-n valoare strălucind în frumuseţea sa naturală, însufleţind şi înviorând mintea şi supunândune carnea şi asprimea caracterului, improprie lui Hristos. El ne va înălţa aspiraţiile făcându-ne în stare să atingem standardul perfect al sfinţeniei. (MS., pg. 130, 1897).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.