Desfătare în adevăr

„Învață-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău.” (Psalmii 86:11).

Spune din toată inima ta: „Eu voi umbla în adevărul Tău”. Fiecare hotărâre luată în frică de Domnul va întări voinţa şi credinţa. Aceasta te va îndrepta spre încurajare şi umilinţă, spre întărire şi edificare: „Eu voi umbla în adevărul Tău”. Adevărul merită încrederea noastră a fiecăruia pentru că lumea este inundată de minciuni. Pentru că eroarea şi falsitatea sunt răspândite, aceasta nu face decât să dovedească că există adevăr; adevăr veritabil undeva…

Nu este suficient pentru noi doar să auzim adevărul. Dumnezeu ne cere ascultare. „Ferice de cei ce aud Cuvântul lui Dumnezeu şi-L păzesc”. (Luca 11:28 engl.). „Dacă ştiţi aceste lucruri ferice de voi dacă le faceţi.” (Ioan 13:17).

Putem umbla cu desfătare în adevăr: El nu trebuie să fie pentru noi o sclavie sau un jug, ci o mângâiere, o solie de veşti bune, de mare bucurie, însufleţind inimile noastre determinându-ne să înălţăm melodii din inimile noastre către Dumnezeu. Prin răbdarea şi mângâierea Scripturilor avem speranţă. Speranţa creştină nu este „întunecoasă, nici lipsită de alinare. Oh, nu, nu. Ea nu ne închide în închisoarea îndoielii şi a fricii. Adevărul face liberi pe cei ce-l iubesc şi sunt sfinţiţi prin el. El umblă în glorioasa libertate a fiilor lui Dumnezeu. (Letter 8, 1873).

Noi care pretindem a crede în adevăr trebuie să-i descoperim roadele în cuvintele şi caracterul nostru. Noi trebuie să fim mult mai avansaţi în cunoaşterea lui Isus Hristos, în acceptarea dragostei Sale faţă de Dumnezeu şi aproapele nostru, cu scopul de a avea lumina Soarelui ceresc strălucind în viaţa noastră de fiecare zi. Adevărul trebuie să ajungă până la cel mai adânc colţ al sufletului şi să cureţe tot ce nu este conform spiritului lui Hristos şi să umple golul cu atributele caracterului Său care a fost curat, sfânt şi nepătat, pentru ca toate izvoarele inimii să poată fi ca florile înmiresmate de o mireasmă plăcut mirositoare, o mireasmă de viaţă spre viaţă. (MS., pg. 109, 1897).

Adevărul păstrat cu sfinţenie în suflet este acela care face pe cineva un om al lui Dumnezeu. (MS., pg. 1a, 1890).