Mântuiți prin harul lui Dumnezeu

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8, 9).

Favoarea divină, harul lui Dumnezeu revărsat asupra noastră prin Isus Hristos, este prea preţios pentru a fi schimbat cu vreo lucrare, zis merituoasă, a omului mărginit şi greşit. Omul nu are nimic în sine însuşi. Talentele cele mai înalte nu-şi au originea în om, ci sunt înzestrări din partea Creatorului, iar omul nu poate cumpăra nimic de la Dumnezeu. Aurul şi argintul nu pot cumpăra favoarea lui Dumnezeu, pentru că bogăţia lumii este talantul încredinţat de Domnul. Nimeni să nu creadă că jertfele costisitoare pentru proiecte binevoitoare îl vor ridica în ochii lui Dumnezeu sau îi vor asigura un loc în locaşurile, pe care Isus s-a dus să le pregătească pentru cei ce-L iubesc. Sângele preţios al lui Isus este pe deplin eficient…

Învierea lui Isus din morţi a fost sigiliul Tatălui pentru misiunea lui Hristos. A fost o exprimare publică a întregii Sale satisfacţii faţă de lucrarea de ispăşire. El a acceptat sacrificiul pe care l-a făcut Isus în favoarea noastră. A fost tot ceea ce Dumnezeu a cerut, desăvârşit şi complet. Nicio fiinţă umană, prin nicio lucrare a sa proprie, nu poate repara ceva din lucrarea lui Hristos. Când Isus a strigat pe cruce: „S-a sfârşit!”, slava şi veselia au cutremurat cerul, iar confuzia a intrat în confederaţia răului. După acel strigăt triumfător, Răscumpărătorul lumii şi-a plecat capul şi a murit; dar prin moartea Sa, El a fost biruitor şi a deschis porţile slavei veşnice, astfel ca toţi cei ce cred în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Singura speranţă a păcătosului este de a se încrede în întregime în Isus Hristos… Acceptarea noastră de către Dumnezeu este sigură numai prin Fiul Său prea iubit şi faptele bune nu sunt decât rezultatul lucrării dragostei Sale iertătoare de păcat. Ele nu sunt meritele noastre şi nu ni se acordă nimic pentru faptele noastre bune, cu care să putem pretinde o parte din mântuirea sufletelor noastre. Mântuirea este darul liber al lui Dumnezeu acordat credinciosului, numai de dragul lui Hristos. Sufletul necăjit poate găsi pacea prin credinţa în Hristos… El nu-şi poate prezenta faptele sale bune ca o cerere pentru mântuirea sufletului său. (RH. 29 ianuarie 1895).