Poziția cuvenită minții umane

„Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălța.” (Iacov 4:10).

Ce aduce mintea umană la poziţia ei cuvenită? Crucea de pe Calvar. Uitându-ne la Isus, care este Autorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre, toată dorinţa după glorificarea de sine este coborâtă în ţărână. Aceasta înseamnă, aşa cum bine vedem, un spirit de autoumilire, care promovează umilinţa şi supunerea minţii. Pe măsură ce contemplăm crucea, ajungem să vedem minunata asigurare care se aduce fiecărui credincios. Dumnezeu, în Hristos… dacă este văzut corect, va coborî slava şi mândria omenească. Nu va mai fi nicio slăvire a eului, ci o umilinţă adevărată. (Letter 1897).

Lumina reflectată de la crucea de pe Calvar va smeri orice gând de mândrie. Acei care caută pe Dumnezeu din toată inima şi acceptă marea mântuire oferită lor, vor deschide lui Isus uşa inimii. Ei nu se vor mândri cu realizările lor, nici nu se vor încrede în ei din pricina capacităţilor lor, ci vor privi toate talentele lor drept cadouri din partea lui Dumnezeu pentru a fi folosite spre slava Sa. Orice abilitate intelectuală va fi preţuită numai dacă poate fi folosită în serviciul lui Hristos. (YI. 6 decembrie 1900).

Umilinţa lui Hristos dovedită prin îmbrăcarea divinităţii Sale cu omenescul este demnă de consideraţia noastră. Dacă acest subiect ar fi studiat cu grija cu care ar trebui, atunci s-ar auzi mult mai puţin despre „eu” şi mult mai mult despre Hristos. Aprecierea de sine este aceea care stă între factorul uman şi Dumnezeul său şi împiedică şuvoiul plin de viaţă ce curge de la Hristos pentru a atinge fiecare fiinţă umană. Când urmăm lui Hristos pe cărarea tăgăduirii de sine şi a crucii, vom observa că nu trebuie să ne silim după umilinţă. Pe măsură ce urmăm paşilor lui Hristos, vom învăţa din blândeţea şi umilinţa inimii Sale. Foarte puţine gânduri trebuie dedicate pentru sine; pentru că noi niciodată nu ne putem face pe noi înşine nobili. Hristos este acela care ne înnobilează. (Letter 100, 1895).

Poporul credincios, umil şi încrezător va îndepărta din inimă lui idolatria eului şi Hristos va deveni totul în toţi. (MS., pg. 29, 1900).