Secretul sfințeniei

„Şi să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu în neprihănirea şi adevărata sfințenie.” (Efeseni 4:24 engl.).

Nimeni nu poate primi sfinţenia ca pe un drept câştigat prin naştere, sau ca pe un dar de la vreo fiinţă omenească. Sfinţenia este un dar de la Dumnezeu prin Hristos. Acei care primesc pe Mântuitorul devin fii ai lui Dumnezeu. Ei sunt copiii Săi spirituali, născuţi din nou. Reînnoiţi în neprihănire şi adevărata sfinţenie. Gândurile lor sunt schimbate. Cu o clară viziune ei privesc realităţile veşnice. Ei sunt adoptaţi în familia lui Dumnezeu şi sunt preschimbaţi după chipul Lui, prin Spiritul Său, din slavă în slavă. De la cultivarea iubirii supreme faţă de sine, ei ajung să cultive iubirea supremă faţă de Dumnezeu şi faţă de Hristos…

A primi pe Hristos ca Mântuitor personal şi a urma exemplul Său de tăgăduire de sine – acesta este secretul sfinţeniei. (5 CB, 1117).

Sfinţenia nu este un extaz; ea este rezultatul unei predări totale lui Dumnezeu, ea înseamnă a trăi prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, ea înseamnă a face voia Tatălui nostru ceresc, ea înseamnă a te încrede în Dumnezeu, în încercări, crezând în făgăduinţele Sale prin întuneric ca şi prin lumină. Religia înseamnă a umbla prin credinţă, tot aşa de bine ca şi prin vedere, crezând în Dumnezeu cu toată siguranţa, odihnindu-te în dragostea Sa. (YI. 17 februarie 1898).

Sfinţirea este o stare a sfinţeniei, pe dinăuntru şi pe dinafară, fiind divină şi aparţinând fără nicio rezervă Domnului, nu în formă, ci în adevăr. Orice necurăţie a gândului, orice pasiune senzuală, desparte sufletul de Dumnezeu; deoarece Hristos nu poate niciodată să-şi pună haina îndreptăţirii Sale, peste un păcătos pentru a-i ascunde diformităţile… Trebuie să se desfăşoare o lucrare progresivă de biruire a răului, de simpatizare cu ce este bun, de a reflecta caracterul lui Isus. Noi trebuie să umblăm în lumina care va creşte şi se va intensifica până la ziua deplină. Aceasta este o creştere adevărată, substanţială care va duce în final, la statura plinătăţii de bărbaţi şi femei în Isus Hristos…

Conformarea caracterului în asemănarea cu caracterul lui Hristos, biruind orice păcat şi ispită, umblând în frica de Dumnezeu, aşezând pe Domnul permanent în faţa noastră, va aduce pace şi bucurie pe pământ şi ne va asigura fericirea curată, în cer. (Letter 12, 1890).