O experință zilnică în convertire

„De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.” (2 Corinteni 4:16).

Este nevoie de convertire adevărată, nu o dată pentru mai mulţi ani, ci în fiecare zi. Această convertire aduce pe om într-o relaţie nouă cu Dumnezeu. Lucrurile vechi, pasiunile sale fireşti şi înclinațiile moştenite şi cultivate spre rău, trec, iar el este reînnoit şi sfinţit. Dar această lucrare trebuie făcută neîncetat; deoarece atâta timp cât există Satan, el nu va precupeţi niciun efort pentru a-şi duce la îndeplinire lucrarea sa. Acela care se străduieşte să slujească lui Dumnezeu va întâmpina un puternic contracurent al răului. Inima sa trebuie să fie baricadată prin veghere şi rugăciune neîncetată, altfel îndiguirea va ceda contra curentului răului şi va mătura paza şi siguranţa. Nicio inimă reînnoită nu poate fi păstrată într-o stare de un miros plăcut, fără aplicarea zilnică a sării din Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu se primeşte har divin în fiecare zi, niciun om nu poate sta în starea de convertit…

Probe şi încercări vor veni asupra fiecărui suflet care iubeşte pe Dumnezeu. Domnul nu face nicio minune pentru a împiedica aceste mari încercări şi nici pentru a feri pe poporul Său de ispiteie inamicului … Trebuie dezvoltate caracterele care vor decide calificarea familiei omeneşti pentru a ocupa căminul ceresc – caractere care vor rezista presiunii situaţiilor nefavorabile din viaţa particulară sau publică, în care în cele mai aspre ispite, prin harul lui Dumnezeu, vor creşte în curaj şi credincioşie, vor fi neclintitede la principii ca stâncile şi vor ieşi din fioroasele încercări, mult mai valoroşi decât lingourile de aur din Ofir. Dumnezeu va aproba, cu propria sa pecete pe acei care posedă un astfel de caracter, drept aleşi ai Săi…

Domnul nu acceptă niciun serviciu făcut cu jumătate de inimă. El cere făptura omenească în întregime. Religia trebuie să pătrundă fiecare fază a vieţii, să cuprindă orice fel de lucrare. Întreaga fiinţă trebuie să fie în stăpânirea lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne gândim că noi putem să ne conducem gândurile. Ele trebuie aduse în captivitatea lui Hristos. Noi nu ne putem conduce pe noi înşine; aceasta nu este suficient pentru lucrarea ce ne stă în faţă… Dumnezeu singur ne poate face şi păstra credincioşi. (RH. 14 septembrie 1897).