Gândul Săptămânii

Influența unei minți asupra altei minți

Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi al unei minţi sănătoase.” (2 Timotei 1:7 engl.).

Influența unei minţi asupra altei minţi, o putere atât de tare spre bine, atunci când este sfinţită, este la fel de tare spre rău, în mâinile acelor ce se opun lui Dumnezeu. Această putere a folosit-o Satan pentru a insufla răul în minţile îngerilor, făcând să apară ca şi cum el ar căuta binele universului… Aruncat din cer, Satan şi-a stabilit împărăţia în lumea aceasta şi de atunci încearcă fără oboseală să înşele fiinţele omeneşti abătându-le de la loialitatea faţă de Dumnezeu. El foloseşte aceeaşi putere pe care a folosit-o în cer – influenţa minţii asupra minţii. Oamenii devin ispititorii semenilor lor. Sentimentele corupte dar puternice ale lui Satan sunt nutrite şi ele exercită o putere măiastră de constrângere. (7 CB., pg. 973).

Este nevoie de o vedere spirituală clară pentru a distinge pleava de grâu, ştiinţa lui Satan de ştiinţa Cuvântului adevărului. Hristos, Marele Medic, a venit în lumea noastră pentru a da sănătate, pace şi desăvârşire de caracter tuturor celor care-L vor primi. Evanghelia Sa nu constă în metode din afară şi trucuri, prin care ştiinţa lucrării răului să poată fi introdusă ca o mare binecuvântare, ca apoi să se dovedească a fi un mare blestem. În capitolul doi din Filipeni se găseşte o prezentare a adevăratei evlavii: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus” (Filipeni 2:5).

A pleda în favoarea ştiinţei vindecării minţii, înseamnă a deschide o uşă prin care Satan va intra pentru a pune stăpânire şi pe inimă. Satan conduce atât mintea care se lasă condusă de o alta, cât şi mintea care conduce. Dumnezeu să ne ajute să înţelegem adevărata ştiinţă de a clădi pe Hristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru.

Hristos este cel mai mare dintre toţi medicii. El este atât un medic al sufletului, cât şi al trupului. Dacă nu ar fi venit El în această lume pentru a ne răscumpăra de sub puterea diabolică a lui Satan, nu am fi avut nicio speranţă pentru a dobândi viaţa veşnică… Să nu scoatem în evidenţă o minte sau alta pentru a duce în eroare pe semenii noştri. Să spunem: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29).” (Letter 130, 1901).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.