Amploarea răscumpărării lui Hristos

„ În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.” (Efeseni 1:4, 5).

În sfatul ceresc s-au pregătit cele necesare pentru ca oamenii, deşi călcători de lege, să nu piară prin neascultarea lor, ci prin credinţa în Hristos, ca înlocuitor şi garant al lor, să poată deveni aleşi ai lui Dumnezeu. Dumnezeu doreşte ca oamenii să fie mântuiţi, deoarece s-au făcut uriaşe pregătiri prin aceea că a dat pe singurul său Fiu născut, să plătească răscumpărarea omului. Cei ce pier vor pieri deoarece ei refuză să fie înfiaţi ca şi copii ai lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Mândria omului îl face să nu f ie în stare să accepte cele pregătite pentru mântuire. Dar meritele umane nu vor duce niciun suflet în prezenţa lui Dumnezeu. Harul lui Hristos, atribuit prin credinţa în numele Său, este acela care va face ca omul să f ie acceptat de Dumnezeu. Nu se poate avea nicio încredere în fapte sau în simţăminte trecătoare, de fericire, ca dovezi că oamenii sunt aleşi de Dumnezeu; deoarece cei ce sunt aleşi sunt prin Hristos.

Isus spune: „pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Când păcătosul pocăit vine la Hristos conştient de vina şi nevrednicia sa, realizând că el merită pedeapsa, nu va fi izgonit afară din cauza milei şi dragostei lui Hristos. Îi este acordată dragostea lui Dumnezeu şi o bucurie plină de mulţumire îi izvorăşte în inimă, pentru mila nemărginită şi dragostea Mântuitorului Său. Această pregătire s-a făcut pentru el în sfatul ceresc, înainte de întemeierea lumii, adică Hristos să ia asupra Sa vina călcării de lege a omului, să-i atribuie neprihănirea Sa şi să-l copleşească de uimire. (ST. 2 ianuarie 1893).

Tatăl pune păcatele noastre acolo unde nimeni în afară de ochii Săi nu le poate observa. Şi aşa cum şi-a întors privirea de la nevinovăţia lui Hristos, tot aşa îşi întoarce ochii de la vina păcătosului credincios, din pricina neprihănirii care a fost atribuită. Neprihănirea lui Hristos, pusă în seama noastră, va atrage asupra noastră cele mai preţioase binecuvântări în viaţa aceasta şi ne va acorda viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. (ST. 8 decembrie 1898).