Dumnezeu cere cele mai alese sentimente

„ Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” (Matei 6:24).

Mulţi se găsesc pe terenul fermecat al duşmanului. Lucruri de cea mai mică importanță – petreceri publice nesăbuite, cântece, glume, batjocuri – le absorb mintea şi ei slujesc lui Dumnezeu cu o inimă împărţită… Declaraţia lui Hristos: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni” nu este luată în seamă. (MS., pg. 38, 1890).

Una din cele mai proeminente trăsături a locuitorilor pământului în zilele lui Noe, a fost puternicul lor spirit lumesc. Ei făceau din mâncare şi băutură, din vânzări şi cumpărări, din însurări şi măritări, ţelul suprem al vieţii lor. A mânca şi a bea nu este un păcat, ci îndeplinirea unei datorii, dacă ceea ce este îngăduit nu se duce în exagerare… Dumnezeu Însuşi a instituit căsătoria atunci când a dat lui Adam pe Eva. Toate legile lui Dumnezeu sunt adaptate în chip minunat pentru a corespunde naturii umane. Păcatul antediluvienilor a fost acela de a perverti ceea ce era permis. Ei au schimbat darurile lui Dumnezeu, pentru a le folosi în interesul dorinţelor lor fireşti…

O dragoste şi devotare exagerată pentru ceea ce este în sine îngăduit (legal), se dovedeşte a fi ruina a mii şi mii de suflete. Problemelor de importanţă minoră adesea li se atribuie tăria intelectului care ar trebui în întregime devotate lui Dumnezeu. Trebuie întotdeauna să ne păzim să ducem la exagerare folosirea acelor lucruri, care corect întrebuinţate, sunt permise. Multe, multe suflete se pierd prin aceea, că se ocupă de acele lucruri, care corect întrebuinţate nu sunt dăunătoare, dar care pervertite şi aplicate greşit devin păcătoase şi depravate. (MS., pg. 24, 1891).

Dacă tot timpul ne gândim şi ne zbatem pentru lucrurile ce aparţin de viaţa aceasta, nu putem să ne păstrăm gândurile fixate asupra lucrurilor cereşti. Satan caută să ne abată minţile de la Dumnezeu şi să le concentreze asupra chipului, obiceiurilor şi pretenţiilor lumii, care aduc boala şi moartea…

În această lume noi trebuie să devenim potriviţi pentru lumea de sus. Dumnezeu ne-a încredinţat un adevăr şi El aşteaptă ca noi să folosim toate puterile noastre în ajutorarea şi binecuvântarea semenilor noştri. El cere cele mai alese sentimente şi cele mai înalte puteri ale noastre. (MS., pg. 29, 1886).