Care căpetenie?

„Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va f i călăuza noastră până la moarte.” (Psalmii 48:14).

Noi toţi suntem sub comanda unuia sau altuia dintre cele două mari căpetenii. Creatorul omului şi al lumii, este mai mare decât toţi. Toţi îi datorează Lui supunerea întregii lor fiinţe, devotarea întregii lor afecţiuni. Dacă mintea este predată în stăpânirea Lui, Dumnezeu are puterea de a dezvolta şi modela mintea, zilnic se vor primi puteri noi şi nobile de la sursa oricărei înţelepciuni şi tării. Binecuvântări nobile şi frumuseţi divine vor răsplăti eforturile fiecăruia, a cărui minte este înclinată spre cer. Putem privi descoperiri – minunăţii cereşti – care sunt dincolo de vederea îngustă a celor din lume, care umbresc imaginaţia celei mai mari minţi…

Satan este conducătorul celor din lume… Scopul său principal este să adune sub stindardul său majoritatea oamenilor pentru ca mulţi să fie aceia care să poată să se împotrivească puterii neprihănirii şi adevărului veşnic. Talentul şi priceperea date de Dumnezeu, pentru a fi dedicate slujirii Sale, sunt depuse la picioarele marelui răsculat contra guvernământului lui Dumnezeu…

În timp ce înţelepţii lumii de-abia ating suprafaţa, uitându-se la lucrurile ce se percep prin văz sau simţuri, acela care se teme de Dumnezeu, şi I se închină, ajunge în veşnicie, pătrunzând până la cele mai mari adâncimi, adunând cunoştinţe şi bogăţii trainice cât veşnicia. Dreptatea, cinstea, dragostea şi adevărul sunt atribuite scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Ele sunt principiile guvernării Sale… Acestea sunt mărgăritare ce trebuie căutate şi preţuite în timpul prezent şi în veşnicie…

A străbate lumea ca om curat, cu un moral nemânjit, purtând principiile sfinte ale adevărului în inima ta, astfel ca influenţa lor să se vadă în viaţa ta; a trăi nealterat de josnicia, falsitatea şi nesinceritatea lumii care în curând trebuie curăţată de corupţia sa morală, prin focul dreptăţii răzbunătoare a lui Dumnezeu, înseamnă a fi un om a cărui mărturie este eternizată în cer, onorat printre îngerii nepătaţi care cântăresc şi apreciază valoarea morală. Aceasta înseamnă a fi un om al lui Dumnezeu. (Letter 41, 1877).