Biruirea treptată a răului

„ Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iacob 1:12).

Scopul şi voinţa lui Dumnezeu nu este aceea de a feri pe poporul Său de ispite… Când adevărul pune stăpânire pe inimă, creştinul va ajunge în conflict… Există elemente care se opun, în familia lui, în inima lui şi nimic în afară de Sfântul Duh al lui Dumnezeu nu-i poate asigura biruinţa. (MS., pg. 59, 1900).

Începutul cedării la ispită, se găseşte în păcatul de a permite minţii să se îndoiască şi să fie nestatornică în încrederea voastră în Dumnezeu. Cel rău, urmăreşte întotdeauna să prezinte pe Dumnezeu în lumină falsă şi să atace mintea cu ceea ce este oprit. Dacă poate, el va orienta mintea spre lucrurile din lume. El se va strădui să stârnească simţămintele, să trezească patimile, să fixeze afecţiunile asupra a ceea ce nu este spre binele vostru; dar este spre folosul vostru să ţineţi orice simţământ şi pasiune sub control, în ascultare liniştită de raţiune şi conştiinţă. Atunci Satan îşi pierde puterea de control asupra minţii. Lucrarea la care ne cheamă Hristos este aceea de a birui treptat răul spiritual din caracterele noastre. Tendinţele naturale trebuie învinse… Apetitul şi patimile trebuie supuse, iar voinţa trebuie încredinţată în întregime lui Hristos.” (RH. 14, 1892).

Ne rugăm Tatălui nostru ceresc: „Nu ne duce pe noi în ispită” şi apoi, prea des, nu reuşim să ne păzim picioarele pentru a nu ne duce în ispită. Trebuie să ne îndepărtăm de ispiteie de care suntem uşor biruiţi. Succesul nostru este realizat de către noi prin harul lui Hristos. Trebuie să ne tragem din calea pietrei de cădere care ne-a pricinuit atâta necaz, atât nouă, cât şi altora. (MS., pg. 124, 1902).

Ispita şi încercarea va veni la fiecare din noi, dar noi nu trebuie să fim biruiţi de vrăjmaş. Mântuitorul nostru a câştigat biruinţa pentru noi. Satan nu este de neînvins… Hristos a fost ispitit pentru ca să poată şti cum să ajute orice suflet ce avea să fie ispitit după aceea. Ispita nu este păcat; păcatul constă în a ceda. Pentru sufletul care se încrede în Isus, ispita înseamnă victorie şi putere mai mare. (MS., pg. 113, 1902).