Gândul Săptămânii

Copilaşii pot fi creştini

Şi Isus le-a zis: Lăsaţi copilașii să la Mine, și nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.” Matei 19:14

Dumnezeu doreşte ca fiecare copilaş să fie al Lui, să fie înfiat în familia Sa. Deşi tineri fiind, ei pot fi membri ai căminului de credinţă şi pot avea cea mai preţioasă experienţă. ¹⁰⁸

Aveam 11 ani când am primit adevărul. Am avut părinţi evlavioşi care au căutat pe orice cale să-şi familiarizeze copiii cu Tatăl lor ceresc. În căminul nostru cântam laude lui Dumnezeu. În fiecare dimineaţă şi seară ne rugam Domnului în familie. Eram opt copii în familie şi f iecare ocazie era folosită de părinţi pentru a ne conduce acolo încât să ne predăm inima lui Isus. ¹⁰⁹

Copiii sunt cei mai sensibili la învăţăturile Evangheliei, inimile lor sunt deschise având o experienţă pe măsura anilor lor. ¹¹⁰

Fericiţi sunt părinţii ale căror vieţi sunt o adevărată reflectare a dumnezeirii, astfel încât făgăduinţele şi poruncile lui Dumnezeu să trezească în copii mulţumire şi recunoştinţă, părinţii a căror blândeţe, dreptate şi îndelungă răbdare înfăţişează copilului iubirea, dreptatea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, care învăţând pe copil să-i iubească, să aibă încredere în părinţi şi să-i asculte, îl învaţă să iubească, să creadă şi să asculte de Tatăl său ceresc. Părinţii care dau copilului un asemenea dar, l-au înzestrat cu o comoară mai preţioasă decât bogăţiile tuturor veacurilor, o comoară care dăinuie cât veşnicia. ¹¹¹

Niciodată să nu îngăduiţi copiilor voştri să presupună că ei nu sunt copiii lui Dumnezeu până când nu sunt destul de mari pentru a primi botezul. ¹¹²

Dacă li se dă o educaţie adevărată, copiii foarte tineri pot dobândi o viziune clară a condiţiei lor de păcătoşi şi a căii de mântuire prin Hristos. ¹¹³

Părinţii să lucreze cu dragoste, credinţă şi rugăciune pentru căminul lor, până când cu bucurie pot veni la Dumnezeu, zicând: „Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul” Isaia 8:18. ¹¹⁴

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.