Articole
Un cerc ce se măreşte continuu
„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.” Proverbele 22:6
Taţii şi mamele trebuie să simtă că asupra lor planează datorii de a călăuzi înclinaţiile tinerilor, în aşa fel ca ei să se întovărăşească cu astfel de persoane care să le fie adevăraţi soţi şi soţii. Ei trebuie … să modeleze caracterele copiilor încă de la vârsta cea mai fragedă, astfel ca ei să fie curaţi şi nobili, şi să se simtă atraşi de ceea ce este bun şi adevărat…
Adevărata iubire este un principiu înălţător şi sfânt, cu totul deosebită în caracter, de acea iubire care porneşte numai dintr-un simplu impuls şi care se stinge pe neaşteptate, când trece prin încercări grele. Prin credincioşie faţă de datoria din familia părintească, tineretul trebuie să se pregătească pentru propria-i familie. Învăţaţi-i să practice tăgăduirea de sine şi să dea pe faţă amabilitate, politeţe şi iubire creştină. Iubirea va fi păstrată caldă în inimă, iar cel ce iese dintr-o astfel de familie pentru a sta în fruntea propriei sale familii, va şti cum să facă să prospere fericirea aceleia pe care şi-a ales-o ca tovarăşă de viaţă. ¹⁴⁷
Taţi şi mame, trebuie să construiţi în această viaţă caractere care vă vor ajuta să vă pregătiţi copiii pentru viaţa viitoare nemuritoare, caractere care-i vor ajuta la rândul lor să-şi formeze astfel de caractere, încât nu vă va fi ruşine să-i vedeţi ca părinţi, purtând grija propriilor lor copii şi transmiţându-le lor propriile voastre trăsături. ¹⁴⁸
Acei care se gândesc la căsătorie, să cântărească fiecare sentiment şi să urmărească fiecare dezvoltare a caracterului celui cu care se gândesc să-şi unească destinul vieţii lor. ¹⁴⁹
Tineri prieteni, luaţi ca sfătuitori pe Dumnezeu şi pe părinţii voştri temători de Dumnezeu. Rugaţi-vă în privinţa acestei probleme… Pasul pe care trebuie să-l faceţi este unul din cei mai importanţi din viaţa voastră şi nu trebuie făcut cu grabă. Poate că iubiţi, dar fiţi cu băgare de seamă să nu iubiţi orbeşte. ¹⁵⁰
Lăsaţi ca fiecare pas spre o unire în căsătorie, să fie caracterizat de modestie, simplitate, sinceritate şi de un scop serios, de a mulţumi şi onora pe Dumnezeu. ¹⁵¹