Gândul Săptămânii

Deplină asigurare pentru iertare

Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.” (Psalmii 34:18).

Să nu vă gândiţi că din cauza greşelilor făcute, trebuie să staţi tot timpul sub condamnare, că aceasta nu este necesar…

Să ne uităm, oare, la păcatele noastre şi să începem să murmurăm şi să spunem: Am greşit şi nu pot veni înaintea lui Dumnezeu cu niciun pic de încredere? Oare nu spune Biblia: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”? (1 Ioan 1:9). Este un lucru foarte important pentru noi, ca să realizăm caracterul groaznic al păcatului. Păcatul este acela, care a cauzat moartea umilitoare a lui Hristos pe Calvar. Dar în timp ce trebuie să înţelegem că păcatul este un lucru groaznic, totuşi nu trebuie să ascultăm de vocea adversarului care spune: „Ai păcătuit şi nu ai niciun drept să revendici promisiunile lui Dumnezeu”. Trebuie să răspundeţi adversarului: „Este scris: „Dacă cineva a păcătuit avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit” (1 Ioan 2:1).

Psalmistul spune: „Ti-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalmii 32:5)… Trebuie să avem o astfel de experienţă. (Letter 97,1895).

David a fost iertat de păcatul său pentru că şi-a umilit inima înaintea lui Dumnezeu prin căinţă şi mustrări de cuget; a crezut că promisiunea lui Dumnezeu de a ierta, va fi îndeplinită. El şi-a mărturisit păcatul, s-a pocăit şi s-a convertit. În extazul asigurării de iertare, el a exclamat: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!” Binecuvântarea vine din cauza iertării; iertarea vine prin credinţă că păcatul mărturisit şi însoţit de căinţă, este purtat de marele Purtător de păcate. Astfel toate binecuvântările noastre vin de la Hristos. Moartea Sa este o jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. El este marele Mijloc prin care primim mila şi favoarea lui Dumnezeu.” (3 CB., pg. 1146).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.