Articole
Dumnezeu se va îngriji de biserica Sa
„Dacă vei trece prin ape, eu voi fi cu tine; și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde și flacăra nu te va aprinde.” Isaia 43:2
Dumnezeu are o biserică pe pământ, care este poporul Său ales care păzeşte poruncile Sale. El nu conduce mlădiţe rătăcite, una aici şi una acolo, ci un popor. ⁸
Nu este necesar să ne îndoim, să ne fie teamă că lucrarea nu va avea succes. Dumnezeu este la cârma lucrării şi El va pune totul în ordine. Dacă problemele necesită ajustare la conducerea lucrării, Dumnezeu se va îngriji de aceasta, şi va îndrepta orice greşeală. Să avem încredere că Dumnezeu călăuzeşte în siguranţă, până la liman, ambarcaţiunea nobilă în care se află poporul Lui.
Cu mulţi ani în urmă, când am călătorit de la Portland Maine la Boston, s-a stârnit o furtună asupra noastră, iar valurile mării ne aruncau dintr-o parte într-alta ca pe nişte mingi. Pasagerii erau înspăimântaţi şi mulţi strigau de teamă, văzând moartea cu ochii.
După un timp pilotul a venit la bord. Căpitanul vasului stătea lângă pilot şi şi-a exprimat teama în legătură cu direcţia în care era orientat vasul, când acesta a luat cârma: „Vrei să treci la cârmă?”, îl rugă pilotul. Căpitanul nu era gata de a face aceasta, deoarece ştia că nu are experienţă la acest capitol. Apoi câţiva pasageri au devenit neliniştiţi şi spuneau că le este teamă că pilotul îi va lovi de stânci. „Vreţi să treceţi la cârmă?”, i-a rugat pilotul, dar ei ştiau că nu puteau s-o manevreze.
Când crezi că lucrarea este în pericol, roagă-te: „Doamne, stai la cârmă. Scapă-ne de primejdie. Du-ne în siguranţă în port.” N-avem motiv să credem că Dumnezeu ne va scoate biruitori?…
Nu puteţi să înţelegeţi cu mintea voastră limitată lucrarea providenţei lui Dumnezeu. Lăsaţi pe Dumnezeu să poarte de grijă lucrării Sale. ⁹