Articole
Ilie şi Biserica modernă
„Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată. El va întoarce inima părinţilor spre copii și inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva la venirea Mea să lovesc ţara cu blestem.” Maleahi 4:5, 6
Cuvintele de încheiere ale lui Maleahi sunt o profeţie referitoare la lucrarea care trebuia făcută la prima venire şi care trebuie făcută la a doua venire a lui Hristos. ³⁹
Acei care trebuie să pregătească drumul pentru a doua venire a lui Hristos sunt reprezentaţi de credinciosul Ilie, după cum Ioan a venit în spiritul şi puterea lui Ilie, să pregătească calea pentru prima venire a lui Hristos. ⁴⁰
În acest timp de apropiată apostazie generală, Dumnezeu pretinde de la solii săi să proclame legea în spiritul şi puterea lui Ilie. După cum Ioan Botezătorul, pregătind un popor pentru prima venire a lui Hristos, le-a îndreptat atenţia asupra celor zece porunci, tot astfel trebuie şi noi să vestim cu glas sigur solia: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui.” Cu acelaşi zel care l-a caracterizat pe profetul Ilie şi pe Ioan Botezătorul, trebuie să ne luptăm şi noi pentru a pregăti calea pentru cea de a doua venire a lui Hristos. ⁴¹
Ceasul judecăţii lui Dumnezeu a sosit, şi asupra membrilor comunităţii Sale de pe pământ zace o răspundere solemnă, de a da un avertisment acelora care stau pe povârnişul unui prăpăd veşnic ⁴²
Fiecare poate face ceva în lucrare. Nimănui nu i se va spune că este nevinovat înaintea lui Dumnezeu, dacă nu a lucrat cu zel şi fără egoism pentru salvarea sufletelor. ⁴³
Datoria noastră nu poate fi pusă asupra altora. Nimeni altcineva, ci numai voi înşivă puteţi face lucrarea voastră. Dacă reţineţi lumina pe care aţi primit-o, unii vor fi lăsaţi în întuneric prin neglijenţa voastră. ⁴⁴
Domnul are un loc pentru fiecare în marele Său plan. ⁴⁵