Împăratul apare în persoană

„Dumnezeul nostru vine și nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor și împrejurul Lui o furtună puternică. El strigă spre ceruri sus și spre pământ ca să judece pe poporul Său.” Psalmii 50:3, 4

Regele regilor se coboară pe nor, învăluit în flacără de foc. Cerurile se înfăşoară ca un sul de pergament, pământul se cutremură înaintea Lui şi fiecare munte şi insulă se mişcă din locul lor. ¹⁹

Isus vine în frunte ca un puternic Biruitor. Nu mai vine acum ca „omul durerilor”, ca să bea cupa amară a ruşinii şi a suferinţei, ci vine ca Biruitor, în cer şi pe pământ, ca să judece vii şi morţii. „Credincios şi Adevărat”, „judecă şi Se războieşte cu dreptate.” Şi „oştile din cer Îl urmau” Apocalipsa 19:11, 14. Cu imnuri în melodii cereşti, sfinţii îngeri – într-o vastă şi nenumărată mulţime, Îl însoţesc pe cale. Firmamentul pare umplut cu figuri strălucitoare – „zecimi de mii de zeci de mii şi mii de mii.” Nici o pană omenească nu poate zugrăvi această scenă; nici o minte muritoare nu-şi poate închipui strălucirea aceea. „Măreţia Lui acopere cerul şi pământul este plin de slava Lui. Strălucirea Lui este ca lumina însăşi” Habacuc 3:3, 4. Pe măsură ce norul cel viu vine tot mai aproape ochii tuturor pot să vadă pe Prinţul vieţii. Nici o coroană de spini nu mai răneşte acum capul Său cel sfânt, ci o diademă de mărire împodobeşte fruntea Sa divină. Faţa Sa răspândeşte o strălucire mai puternică decât a „soarelui la amiază.” Şi El are pe haina Sa şi pe coapsa Sa scris un nume: „Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor” Apocalipsa 19:16.

La arătarea Sa „toate feţele îngălbenesc.” Asupra celor ce au lepădat harul lui Dumnezeu, cade groaza deznădejdii veşnice. „Inimile se topesc, genunchii tremură, iar feţele tuturor se fac negre ca fundul căldării” Ieremia 30:6; Naum 2:10. Drepţii strigă tremurând: „Cine va putea sta?” Cântarea îngerilor încetează şi se face o tăcere solemnă. Atunci se aude vocea lui Isus, zicând: „Harul Meu vă este îndestulător.” ²⁰