Gândul Săptămânii

Morții noştri binecuvântați

Şi am auzit un glas din cer, care zicea: ‚Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul. Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează’.” Apocalipsa 14:13

Aproape că nu ştiu ce să-ţi spun.*) Vestea morţii soţiei tale m-a copleşit. Mi-a fost greu să cred şi mi-e greu să cred şi acum. Dumnezeu mi-a dat o viziune în noaptea Sabatului trecut, pe care o voi scrie…

Am văzut că ea a fost pecetluită şi s-a ridicat la glasul lui Dumnezeu, a stat în picioare pe pământ şi a fost cu cei 144.000. Am văzut că nu trebuie să ne necăjim pentru ea; căci ea se va odihni în timpul strâmtorării şi tot ce puteam jeli era faptul că am fost privaţi de compania ei. Am văzut că moartea ei era spre bine.

Îl înştiinţez pe fratele F… şi pe ceilalţi copii să se pregătească să-L întâlnească pe Isus şi atunci vor întâlni iarăş pe mama lor şi niciodată nu vor mai fi despărţiţi. O, copii, veţi ţine voi seama de avertismentul ei credincios pe care vi l-a dat cât timp a fost cu voi şi nu veţi lăsa toate rugăciunile pe care le-a înălţat lui Dumnezeu pentru voi, să fie ca apa care udă pământul? Fiţi gata să-L întâlniţi pe Isus şi totul va fi bine. Predaţi-vă inima lui Dumnezeu şi să nu aveţi linişte până ce nu ştiţi că-l iubiţi pe Isus. Dragă frate, ne-am rugat lui Dumnezeu să te ocrotească şi să te întărească ca să rezişti în faţa pierderii. Dumnezeu va fi cu tine şi te va sprijini. Să ai numai credinţă…

Întristează-te nu ca cei care n-au nici o speranţă. Mormântul o poate păstra doar puţin timp. Nădăjduieşte în Dumnezeu şi bucură-te, frate dragă, şi o vei întâlni peste puţină vreme. Noi nu vom înceta să ne rugăm pentru ca binecuvântările lui Dumnezeu să fie asupra familiei tale şi asupra ta. Dumnezeu va fi soarele şi adăpostul tău. Dumnezeu va fi alături de tine în adânca ta nenorocire şi încercare. Suportă încercarea bine şi vei primi o cunună a slavei, cu tovarăşa ta, la arătarea lui Isus. Păstrează adevărul şi împreună cu ea vei fi încununat cu slavă, onoare, nemurire şi viaţă veşnică. ³⁶

*) Cuvinte adresate unui soţ şi copiilor la pierderea celei ce le-a fost soţie şi mamă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.