Gândul Săptămânii

Priviţi mereu în sus!

Să ne uităm ţintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinţei noastre, adică la Isus, care pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Evrei 12:2

Câţiva ani în urmă, în timp ce călătoream de la Christiania din Norvegia, la Göteborg în Suedia, am avut favoarea vederii celui mai măreţ apus din câte mi-au fost date să văd vreodată. Limba este insuficientă pentru a ilustra splendoarea acestuia. Ultimele raze ale soarelui care se apropia de asfinţit, ce păreau ca argintul şi aurul, ca purpura de culoarea chihlimbarului şi sângerii, îşi revărsau măreţia peste tot cerul, devenind tot mai strălucitoare, urcând tot mai sus în cer, până când se părea că porţile cetăţii lui Dumnezeu au fost lăsate întredeschise, iar raze din splendoarea interioară străfulgerau prin acestea. Timp de două ore, splendoarea inimaginabilă a continuat să lumineze recele cel nordic – o pictură pictată de Marele Artist pe canavaua mişcătoare a cerurilor. Părea ca zâmbetul lui Dumnezeu deasupra tuturor căminelor pământeşti, deasupra munţilor colţuroşi, deasupra pădurilor singuratice prin care treceam în călătoria noastră. Îngeri ai harului păreau că şoptesc: „Priviţi sus! Această măreţie este doar o licărire din lumina care se revarsă de la tronul lui Dumnezeu. Nu trăiţi singuri pe pământ. Priviţi sus şi zăriţi prin credinţă locaşurile din căminul ceresc.” Această scenă mi se înfăţişă ca şi curcubeul făgăduinţei lui Noe, făcându-mă în stare să apuc asigurarea grijii statornice a lui Dumnezeu şi să privesc mai departe la cerul tihnit, aşteptând servul credincios…

Ca şi copii ai lui Dumnezeu, este privilegiul nostru de a privi totdeauna sus, păstrând ochiul credinţei aţintit la Hristos. Dacă tot timpul Îl avem în vedere, razele strălucitoare ale prezenţei Sale inundă odăile sufletului, lumina lui Hristos aduce pace în templul sufletului. Sufletul rămâne în Dumnezeu. Toate nedumeririle şi temerile sunt încredinţate lui Isus. Dacă noi continuăm să-L privim, chipul Său este întipărit în inimă şi se va descoperi în viaţa de fiecare zi…

Dragi prieteni tineri, să-L păstraţi pe Hristos veşnic în faţa voastră. Numai în acest mod puteţi să vă menţineţi ochii îndreptaţi spre slava lui Dumnezeu. Isus este lumina şi viaţa voastră, pacea şi siguranţa pentru totdeauna. ¹⁵⁰

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.