Să ne ținem tare de Hristos, scara

„ În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.” (2 Petru 1:11)

Prin urcarea pe scară până la desăvârşirea lucrării lui Hristos – noi ne înălţăm la cer pas după pas. Trebuie să ne ţinem tare de Hristos şi să ne urcăm prin meritele Sale. Dacă ne lăsăm de Hristos înseamnă că încetam a urca, înseamnă să cădem, să pierim. Noi trebuie să urcăm prin Mijlocitor şi tot timpul să ne ţinem de El, înălţându-ne neîntrerupt, treaptă după treaptă, întinzându-ne mâna de la o treaptă la cea care urmează deasupra. Există un pericol îngrozitor în a slăbi eforturile noastre în atenţia spirituală, chiar şi pentru un moment, pentru că suntem suspendaţi între pământ şi cer.

Trebuie să avem ochii îndreptaţi în sus, către Dumnezeu deasupra scării. Întrebarea pe care şi-o pun bărbaţii şi femeile ce privesc spre cer este: cum pot ajunge eu în locaşurile celor binecuvântaţi? Aceasta se obţine, dacă ne facem părtaşi firii Dumnezeeşti. Se obţine dacă scăpăm de „stricăciunea care este în lume prin pofte”. Se obţine prin iertarea în Sfânta Sfintelor prin sângele lui Isus, apucând speranţa care ne este pusă înainte prin Evanghelie. Se obţine prin aceea că te ataşezi de Hristos şi îţi încordezi fiecare nerv pentru a te desprinde de lume. Se obţine prin a fi în Hristos; şi astfel condus de Hristos prin credinţă şi activitate, … să ne ţinem de El şi să urcăm întruna, în sus spre Dumnezeu…

Vă îndreptăm spre locaşurile pe care Hristos le-a pregătit pentru cei ce-L iubesc. Vă îndreptăm spre acea cetate care are temelie, al cărei creator şi constructor este Dumnezeu. Vă arătăm zidurile sale masive cu cele douăsprezece temelii şi vă spunem că aceste ziduri trebuie escaladate. Voi priviţi descurajaţi la măreaţa lucrare care vă stă înainte. Noi vă îndreptăm spre scara ce porneşte de pe pământ şi ajunge la Cetatea lui Dumnezeu. Puneţi-vă piciorul pe scară. Părăsiţi-vă păcatele. Urcaţi pas după pas şi veţi ajunge la Dumnezeu, deasupra scării şi la Sfânta Cetate a lui Dumnezeu.

Când s-a parcurs întreaga succesiune a paşilor, când virtuţile au fost adăugate una după alta, virtutea supremă este dragostea perfectă de Dumnezeu – iubirea lui Dumnezeu mai presus de orice şi dragostea către aproapele nostru. Apoi urmează o intrare din belşug în împărăţia lui Dumnezeu.” (MS., pg. 13, 1884).