„Aproape de desăvârșirea îngerilor”

„Cel fără prihană rămâne totuşi tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întăreşte tot mai mult.” (Iov 17:9).

Fiecărui om, Dumnezeu i-a încredinţat talanți cu scopul de a fi valorificați cu înţelepciune. Dacă sunt folosiţi în mod corect, aceşti talanţi vor reflecta slava Dătătorului. Dar şi cele mai preţioase daruri ale lui Dumnezeu pot fi pervertite şi să devină astfel mai mult un blestem decât o binecuvântare…

Domnul a dat omului capacitatea de a se perfecţiona continuu şi i-a garantat orice ajutor necesar în această lucrare. Prin asigurările harului divin noi putem atinge aproape desăvârşirea îngerilor. Ce să spunem atunci despre acei care deşi au mulţi ani de experienţă în adevăr, şi multe avantaje preţioase de a creşte în har, sunt totuşi înclinaţi spre lume şi găsesc plăcere în amuzamentele şi laudele ei? În loc să crească din putere în putere, ei se depărtează de Dumnezeu, încetul cu încetul, pierzându-şi viaţa spirituală…

Talantul nu poate ţine locul evlaviei şi nici aprobarea vie a oamenilor nu ne poate asigura favoarea lui Dumnezeu. Majoritatea pretinşilor creştini au nevoie de o convertire adevărată. Dacă inima este dreaptă atunci şi faptele vor fi drepte. O influenţă pământească pervertită marchează caracterul şi viaţa acelora a căror inimi nu strălucesc de focul adevăratei evlavii. Prea mulţi se pretind a fi urmaşi ai lui Hristos şi îşi iau libertatea de a urma propria lor judecată şi de a tolera dorinţele propriilor lor inimi. Acela care vrea să înainteze în viaţa creştină trebuie să lucreze cu mâinile şi cu inima sa proprie. Prietenii îl pot sfătui şi susţine în a-l determina să meargă în sus sau în jos; Cerul poate turna cele mai alese binecuvântări asupra sa; el poate avea tot sprijinul posibil la îndemână şi totuşi să fie în zadar dacă el nu depune un efort serios de a se ajuta. El însuşi trebuie să se angajeze în luptă cu păcatul şi cu Satan, căci altfel va pierde viaţa veşnică. (RH. 20a, 882).

Religia curată conduce pe posesorul ei în sus, inspirându-i scopuri nobile, învăţându-l regulile de bunăcuviinţă ale comportamentului, împărtăşind o demnitate potrivită fiecărei activităţi. (RH. 10 iunie 1882).