Binecuvântarea muncii

„Du-te la furnică, leneşule, uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te!” (Proverbele 6:6).

Dumnezeu a aşezat pe primii noştri părinţi în Paradis, înconjurându-i cu tot ceea ce a fost folositor şi frumos. Din căminul lor Edenic nu lipsea nimic din ceea ce putea sluji la confortul şi fericirea lor. Lui Adam I s-a dat lucrarea de a îngriji de Grădină. Creatorul a ştiut că Adam nu putea fi fericit fără ocupaţie. Frumuseţea Grădinii îl încânta, dar aceasta nu era îndeajuns. El trebuia să aibă parte de muncă care să-i folosească minunatele organe ale trupului. Dacă fericirea ar fi constat în a nu avea nimic de făcut, atunci omul în starea lui de sfântă nevinovăţie, ar fi fost lăsat fără nicio îndeletnicire. Dar Acela care l-a creat pe om ştia ceea ce putea fi spre fericirea sa; şi de îndată ce l-a creat, i-a dat lucrarea care era pregătită pentru el. Făgăduinţa slavei viitoare şi hotărârea că omul trebuie să trudească pentru pâinea de fiecare zi, a venit de la acelaşi scaun de domnie…

Când trupul este inactiv, sângele circulă încet şi muşchii scad în dimensiuni şi putere… Exerciţiul fizic şi o folosire din belşug a aerului şi a luminii soarelui – binecuvântări pe care cerul le-a revărsat din belşug asupra tuturor – ar da tărie şi viaţă la mulţi bolnavi epuizaţi… Munca este o binecuvântare şi nu un blestem. Munca sârguincioasă fereşte pe mulţi tineri şi bătrâni de cursele celui care „găseşte întotdeauna cum să producă un neajuns mâinilor leneşe.” Nimănui să nu-i fie ruşine de muncă pentru că trudirea cinstită înnobilează. În timp ce mâinile sunt angajate în cele mai obişnuite îndatoriri, mintea poate fi umplută cu gânduri înalte şi sfinte.

Moleşeala şi indolenţa (lenea) nimicesc evlavia şi întristează pe Duhul lui Dumnezeu. O baltă cu apă stătută este dezgustătoare; dar un râu de apă curată, curgătoare, răspândeşte sănătatea şi veselia de-a lungul ţării. Niciun bărbat sau vreo femeie convertită nu poate fi altceva decât un lucrător. Cu siguranţă este şi va fi de lucru în cer. Cei răscumpăraţi nu vor trăi într-o stare de trândăvie visătoare. Rămâne o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu – o odihnă pe care ei o vor găsi în slujirea Aceluia cui îi datorează tot ceea ce sunt şi au. (YI. 27 februarie 1902).