Gândul Zilei

El și-a manifestat dragostea Lui față de noi!

„Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.” – 1 Ioan 4:9

Orice manifestare a puterii creatoare este o expresie a iubirii nemărginite. Suveranitatea lui Dumnezeu implică deplina binecuvântare a tuturor ființelor create. Psalmistul spune:

„Braţul Tău este puternic, mâna Ta este tare, dreapta Ta este înălţată. Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie; bunătatea şi credincioşia sunt înaintea Feţei Tale. Ferice de poporul care cunoaşte sunetul trâmbiţei, care umblă în lumina Feţei Tale, Doamne! El se bucură neîncetat de Numele Tău şi se făleşte cu dreptatea Ta.” – Ps. 89,13-16.

Istoria marelui conflict dintre bine şi rău de la data când a izbucnit pentru prima oară în ceruri şi până la finala înfrângere a răzvrătirii şi eradicarea definitivă a păcatului – constituie, de asemenea, o demonstrare a iubirii neschimbătoare a lui Dumnezeu… Legea iubirii fiind temelia stăpânirii lui Dumnezeu, fericirea tuturor ființelor inteligente depinde de acceptarea, în mod desăvârşit, de către acestea a marilor ei principii de neprihănire. Dumnezeu doreşte, de la toate fiinţele create de El, o slujire din dragoste – slujire care izvorăşte dintr-o apreciere a caracterului Său. El nu găseşte nici o plăcere într-o ascultare sub imperiul forţei… Atâta vreme cât toate fiinţele create au recunoscut ascultarea iubirii, o desăvîrşită armonie a existat în tot Universul lui Dumnezeu. Era bucuria oştilor cereşti aceea de a aduce la îndeplinire planurile Creatorului lor. Ele îşi găseau plăcerea în reflectarea slavei Sale şi în a-l aduce laudă. lar în timp ce iubirea față de Dumnezeu era supremă, iubirea unuia față de celălalt era plină de încredere şi neegoistă. Nu exista nici o notă de discordie care să tulbure armonia cerească. (1 F.B./17.18).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.