Articole
Farmecul simplității
„Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.” (1 Ioan 2:16).
Mândria în îmbrăcăminte nu este o problemă minoră, ci un rău foarte mare. Ea duce la irosirea timpului şi a banilor; la preocuparea minţii cu împodobirea trupului, în timp ce cultivarea darurilor divine este neglijată. Orele preţioase pe care Mântuitorul ne-a poruncit să le devotăm rugăciunii şi studiului Scripturilor, sunt pierdute pentru pregătirea inutilă a îmbrăcăminţii, pentru arătarea în afară. (RH. 20 marile 1058?).
Satan stă în spatele acestor lucruri, născocind modele care duc la risipă prin cheltuirea mijloacelor. Atunci când stabileşte moda zilei, el are un scop bine determinat. El ştie că timpul şi banii folosiţi pentru a face faţă cerinţelor modei nu vor fi folosite pentru obiective mai înalte sau mai sfinte. Timpul preţios este folosit pentru a fi în pas cu moda, mereu schimbătoare şi care niciodată nu mulţumeşte. Îndată ce este introdus un stil de modă, sunt inventate noi stiluri şi apoi, pentru ca persoanele moderne să rămână moderne, îmbrăcămintea trebuie refăcută, devotând astfel celor lumeşti aproape întreaga lor energie…
Gustul potrivit în îmbrăcăminte nu trebuie să fie dispreţuit sau condamnat… Nu se câştigă nimic încercând a economisi mijloace prin cumpărarea îmbrăcămintei ieftine. Îmbrăcămintea să fie din materiale bune, să fie curată şi simplă, fără extravaganţă sau paradă.
Femeile tinere care se eliberează de sub sclavia modei vor fi podoabe în societate. Aceea care este simplă şi nepretenţioasă în îmbrăcămintea ei şi în manierele ei arată a înţelege că o adevărată doamnă este caracterizată prin valoarea morală. Cât de fermecătoare şi importantă este simplitatea în îmbrăcăminte, care în frumuseţea ei poate fi comparată cu florile câmpului!…
Acei care practică simplitatea în îmbrăcăminte au timp să viziteze pe cei care suferă şi sunt mai bine pregătiţi să se roage cu ei şi pentru ei. Asupra fiecărui creştin, bărbat sau femeie stă solemna datorie de a aranja şi de a economisi astfel cheltuielile personale, încât să poată ajuta pe cei în nevoie, să poată hrăni pe cei flămânzi şi să poată îmbrăca pe cei goi. (RH. 20 martie 1958).