Gândul Săptămânii

Pedeapsa sigură a îngăduinței de sine

Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt şi acest templu sunteţi voi.” (1 Corinteni 3:17 engl.).

Desăvârşirea caracterului nu poate fi ajunsă atunci când legile naturii nu sunt luate în considerare; deoarece aceasta înseamnă călcarea Legii lui Dumnezeu, legea Sa este scrisă cu propriul Său deget asupra fiecărui nerv, fiecărui muşchi, fiecărei fibre din fiinţa noastră, asupra fiecărei facultăţi care a fost încredinţată omului. Aceste daruri sunt acordate, nu pentru a se face abuz de ele şi nici pentru a fi corupte, ci pentru a fi folosite spre onoarea şi slava Lui, în ridicarea omenirii…

Legătura care există între minte şi corp este foarte intimă; când una este afectată, este afectată şi cealaltă întotdeauna, mai mult sau mai puţin. Îi este imposibil omului să aprecieze adevărurile sfinte atâta timp cât se află sub puterea obiceiurilor păcătoase şi distrugătoare de sănătate. Când intelectul este întunecat, puterile morale sunt slăbite şi păcatul nu arată păcătos. Cele mai înnobilatoare şi glorioase teme din Cuvântul lui Dumnezeu nu par decât simple poveşti. Atunci Satan poate răpi cu uşurinţă sămânţa bună care a fost semănată în inimă; şi aceasta din cauză că sufletul nu se află în starea de a cuprinde şi înţelege adevărata sa valoare. Astfel îngăduinţele egoiste, care distrug sănătatea, anihilează influenţa soliei care trebuie să pregătească un popor pentru marea zi a lui Dumnezeu.

Trăim unul din cele mai solemne şi îngrozitoare momente ale istoriei acestui pământ. Niciun suflet care duce o viaţă de auto-degradare, lipsită de grijă prin călcarea legilor fizice, nu va putea sta în marea zi a încercării care se află chiar în faţa noastră. Trebuie dată o socoteală teribilă faţă de Dumnezeu, de către acei care nu au decât puţină consideraţie faţă de corpul omenesc, şi-l tratează fără milă… Religia adevărată şi legile sănătăţii merg mână în mână. (RH. 12 noiembrie 1901).

Cea mai mică depărtare faţă de cea mai strictă integritate, în orice circumstanţă, din cauză că este convenabil, va îngreuna conştiinţa şi va pregăti calea pentru violarea obligaţiilor morale, din alte puncte de vedere. Dacă tratăm sănătatea trupului fără consideraţia corespunzătoare, pregătim calea pentru ispită şi violarea cerinţelor mai înalte; această sănătate a trupului fiind interesul nostru pământesc cel mai înalt. (Letter 29 a, 1875).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.