Gândul Săptămânii

Controlați-vă afecțiunile

Nu vă înjugați într-un mod nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14 engl.).

Vreau să te avertizez ca să fii păzită în legătură cu destinaţia afecţiunilor tale… Adu-ţi aminte că viaţa ta aparţine lui Isus şi că tu nu trebuie să trăieşti pentru tine singură. Tu nu trebuie să intri în legături de căsătorie cu un necredincios; că făcând aşa tu lucrezi exact contra a ceea ce a poruncit Isus. Fereşte-te de acei care sunt lipsiţi de reverenţă. Păzeşte-te de acela care este un iubitor al idolatriei; ocoleşte pe acela care este un batjocoritor al lucrurilor sfinte. Evită societatea aceluia care foloseşte un limbaj profan sau este dedat la folosirea chiar şi numai a unui pahar de lichior. Nu asculta la propunerea (cererea în căsătorie) unui om care nu realizează ce responsabilităţi are faţă de Dumnezeu.

Adevărul curat, care sfinţeşte sufletul, îţi va da curaj de a te elibera de cea mai plăcută cunoştinţă despre care ştii că nu iubeşte pe Dumnezeu şi nu are frică de El, neştiind nimic legat de principiile adevăratei neprihăniri. Noi putem întotdeauna să fim îngăduitori cu slăbiciunile şi cu ignoranţa lui, dar niciodată cu viciile lui. Niciodată să nu te căsătoreşti cu un necredincios.

Eu nu fac decât să dau glas pentru tine la Cuvântul lui Dumnezeu, căci El declară că o astfel de unire va avea ca rezultat îndepărtarea inimii tale de la iubire şi slujirea Sa… Ca şi copil al lui Dumnezeu, ți se permite să închei casătoria numai în Domnul… Dacă vei consimţi să-ţi uneşti viaţa cu aceea a unui necredincios, atunci tu vei desconsidera Cuvântul lui Dumnezeu şi-ţi vei primejdui sufletul…

Viaţa ta este prea preţioasă pentru a fi tratată ca un lucru de puţină valoare. Calvarul atestă valoarea sufletului tău. (Letter 51, 1894).

Fiecare pas spre o legătură de căsătorie să fie caracterizat de modestie, simplitate, sinceritate şi de o ţintă serioasă de a plăcea lui Dumnezeu şi a-L onora. Căsătoria afectează viaţa care urmează atât în lumea aceasta, cât şi în cea viitoare. Un creştin sincer nu va face niciun plan pe care Dumnezeu să nu-l poată aproba. Fă pe Hristos sfătuitorul tău. Studiază Cuvântul Său cu rugăciune. (MH., pg. 359).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.