Articole
Atacurile lui Satan împotriva trupului
„Domnul a zis Satanei: ‘De unde vii?’ Şi Satan a răspuns Domnului: ‘De la cutreierarea pământului și de la plimbarea pe care am făcut-o pe el’.” Iov 1:7
Satan a fost de la început un ucigaş. Ioan 8:44. ⁵⁵
Ispitele sale duc mulţimi întregi la ruină. Necumpătarea detronează raţiunea, după ea urmează în mod sigur dedarea la pofte, conflicte şi vărsări de sânge. Satan are mare plăcere de război, căci războiul trezeşte în om cele mai rele patimi şi astfel aruncă cu grămada în noaptea veşniciei victimele sale înnămolite în noroiul viciului şi în sânge. Ocupaţia sa este să aţâţe naţiunile la război, una împotriva alteia; căci astfel poate cel mai bine să abată minţile oamenilor de la lucrarea de pregătire pentru a sta la ziua judecăţii lui Dumnezeu.
Satan lucrează prin elementele naturii, ca să ducă în grânarele sale o cât mai bogată recoltă de suflete nepregătite. El a studiat secretele laboratoarelor naturii şi foloseşte toată puterea ca să conducă el puterile naturii, pe cât îi permite Dumnezeu. Când i s-a îngăduit să aducă suferinţe asupra lui Iov, cât de repede i-au fost spulberate turme, cirezi, case, copii, nenorocirile venind una după alta. Dumnezeu este cel care apără creaturile Sale şi face zid în jurul lor contra puterii distrugătorului…
Prin accidente şi mari nenorociri, pe mare şi pe uscat, prin încăierări şi vărsări de sânge, prin îngrozitoare furtuni, cu ploi de piatră şi cicloane, prin inundaţii şi cutremure, în fiecare loc şi în diferite forme Satan îşi exercită puterea sa distrugătoare. El distruge recolta gata coaptă, iar urmarea este foametea şi lipsa. El împrăştie în aer miasmele ucigătoare şi mii de oameni mor astfel de molime. Aceste plăgi vor ajunge din ce în ce mai dese şi mai dezastruoase. ⁵⁶
Puterea şi răutatea Satanei şi a oştilor sale ar fi în stare să ne înspăimânte în mod cu totul justificat, dacă n-am şti că putem găsi adăpost şi scăpare în puterea cu mult mai mare a Mântuitorului nostru…
Dar cei ce urmează lui Hristos sunt totdeauna în siguranţă sub ocrotirea Sa. Îngeri care se disting prin putere sunt trimişi din cer în apărarea acestora. Cel rău nu poate pătrunde cu forţa prin garda de îngeri sfinţi pe care Dumnezeu i-a rânduit în jurul poporului Său. ⁵⁷