Gândul Săptămânii

Sarcini şi luptă

Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi și în mijlocul încercărilor, pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor.” Faptele Apostolilor 20:19

Din zilele lui Adam până astăzi, Satan şi-a exercitat mereu puterile pentru a apăsa şi distruge. El se pregăteşte acum pentru ultima sa luptă împotriva bisericii. 49

Pentru a-şi deghiza mai bine caracterul său real şi planurile sale, el i-a determinat pe oameni să-l înfăţişeze astfel încât vederea chipului său să nu provoace groaza, ci numai râsete şi glume. El se bucură foarte mult când se vede zugrăvit ca o fiinţă ridicolă sau respingătoare, diformă sau pocită, jumătate animal şi jumătate om. ⁵⁰

Dacă Satan a fost atât de viclean la început, cum trebuie să fie el acum, după dobândirea unei experienţe de mii de ani? Cu toate acestea, Dumnezeu şi îngerii sfinţi şi toţi acei care trăiesc în ascultare de întreaga voinţă a Domnului, sunt mai înţelepţi decât el. ⁵¹

Toţi acei care sunt în mod activ angajaţi în lucrarea lui Dumnezeu, căutând să arate oamenilor amăgirile celui rău şi să le prezinte pe Hristos, vor ajunge să se unească cu Pavel în mărturisirea lui, când zice că el serveşte Domnului cu toată umilinţa, dar cu multe lacrimi şi ispite…

Ispititorul nu are putere să stăpânească voinţa omului sau să silească un suflet la păcat. El poate aduce dureri şi suferinţe; dar el nu poate corupe; El poate aduce chinuri de moarte, dar nu poate murdări. ⁵²

Satan nu poate citi gândurile noastre, dar el poate vedea faptele noastre şi auzi cuvintele noastre şi din cunoştinţa sa îndelungată despre familia omenească, el poate să-şi dirijeze în aşa fel ispitele sale, încât să dobândească un avantaj din defectele caracterului nostru. Şi cât de des îi îngăduim noi să afle secretul felului în care ne poate birui. Oh, de ne-am controla cuvintele şi faptele! ⁵³

Satan a asaltat pe Domnul Hristos cu cele mai furioase şi mai viclene ispite, dar el a fost respins şi biruit în fiecare luptă. Luptele acelea au fost purtate în favoarea noastră. Acele biruinţe ne dau şi nouă puterea de a birui. Domnul Hristos dă putere tuturor celor care o cer. ⁵⁴

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.