Desăvârșiți în neprihănirea lui Hristos

„Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21).

Iertarea şi îndreptăţirea este unul şi acelaşi lucru. Prin credinţă, credinciosul trece de pe poziţia unui rebel, de pe poziţia unui copil al păcatului şi al lui Satan, pe poziţia unui supus credincios al lui Isus Hristos, nu pentru bunătatea sa personală, ci pentru că Hristos îl primeşte ca şi copil al Său, prin adopţie. Păcătosul primeşte iertarea păcatelor sale, pentru că aceste păcate sunt purtate de Substituitorul şi Garantul său. Domnul vorbeşte Tatălui Său ceresc spunând: „Acesta este copilul meu. Îl iert de condamnarea la moarte, dându-i viaţa Mea ca poliţă de asigurare – o viaţă veşnică pentru că Eu i-am luat locul şi am suferit pentru păcatele sale. El este chiar Fiul Meu prea iubit. „Astfel omul iertat şi îmbrăcat cu haina minunată a neprihănirii lui Hristos, stă desăvârşit înaintea lui Dumnezeu…

Este dreptul exclusiv al Tatălui de a ierta greşelile şi păcatele noastre pentru că Hristos a luat asupra Sa vina noastră şi ne-a graţiat, atribuindu-ne neprihănirea Sa. Jertfa Sa satisface pe deplin cerinţele dreptăţii. (6 CB. 1070).

Mulţi simt, că imperfecţiunile caracterelor lor fac imposibilă pentru El, atingerea standardului înălţat de Hristos, dar tot ce au de făcut unii ca aceştia este de a se umili la fiecare pas sub mâna puternică a lui Dumnezeu; Hristos nu evaluează un om după cantitatea muncii pe care o face, ci după spiritul în care este dusă la îndeplinire munca.

Când El vede pe oameni ridicându-şi poverile şi încercând să le ducă cu spirit umilit, cu neîncredere în sine, sprijindu-se pe El, El adaugă muncii lor, perfecţiunea şi plinătatea Sa, iar ea este primită de Tatăl. Noi suntem acceptaţi în Cel Prea iubit. Imperfecţiunile păcătoşilor sunt acoperite de perfecţiunea şi plinătatea Domnului, neprihănirea noastră. Cei care cu dorinţa sinceră, cu inimă pocăită depun eforturi umile de a trăi conform cerinţelor lui Dumnezeu, sunt priviţi de către Tatăl cu dragoste compătimitoare şi gingaşă; El îi priveşte pe aceştia ca pe copiii Săi supuşi şi lor le este atribuită neprihănirea lui Hristos. (Letter 4. 1889).