Articole
Favorurile lui Dumnezeu
„Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de niciun necaz.” (Proverbele 10:22).
Fără binecuvântarea lui Dumnezeu, nimic nu poate să fie spre binele nostru. De aceea: „Mai mult face puţinul celui neprihănit, decât belşugul multor răi.” (Psalmii 37:16). Puţin, dar cu binecuvântarea lui Dumnezeu este mai eficient şi va duce mai departe. Harul lui Dumnezeu va face ca puţinul să crească în multe direcţii. Când ne dedicăm pe noi înşine lucrurilor privitoare la împărăţia lui Dumnezeu, El va purta grijă de problemele noastre. (Letter 8, 1873).
Domnul ne-a dat binecuvântări preţioase în florile simple ale câmpului. În mireasma care ne încântă atât de mult simţurile. El a colorat fiecare floare în chip minunat, căci El este marele Stăpân al artei. Acela care a creat minunatele lucruri din natură, va face lucruri mult mai măreţe pentru suflet. Dumnezeu este un iubitor al frumosului şi El ar împodobi caracterele noastre cu propriile Sale virtuţi. El ar vrea să folosim cuvinte atât de însemnate ca şi florile câmpului. El ne-a dat binecuvântări prin purtarea de grijă zilnică, faţă de nevoile noastre materiale. Chiar pâinea pe care o mâncăm are asupra ei chipul şi întipărirea crucii. (Letter 97, 1895).
Numai aceia sunt cu adevărat binecuvântaţi, a căror interes major este de a-şi asigura acele binecuvântări care vor hrăni sufletul şi care ţin pe vecie. Mântuitorul nostru ne spune: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33). Dumnezeu ne poartă de grijă, chiar prin faptul că îşi revarsă binecuvântările Sale vremelnice asupra noastră. Binele nostru pământesc este un obiect al atenţiei Tatălui nostru ceresc, El ştie că avem nevoie de aceste lucruri… Când Dumnezeu este în favoarea eforturilor noastre, aceasta este mai valoroasă decât orice câştig pământesc.
Cât de dulci se dovedesc a fi mângâierile noastre zilnice când ele sunt condimentate cu dragostea Sa. (Letter 8, 1873).
Orice eliberare, orice binecuvântare, pe care Dumnezeu a săvârşit-o pentru poporul Sau, ar trebui păstrată în „muzeul” aducerilor aminte, ca o pledoarie sigură pentru mai bogatele şi mai numeroasele binecuvântări pe care El le va acorda în viitor. (4 CB., pg. 1183).
Nu există nicio limită pentru binecuvântările care sunt privilegiul nostru de a le primi. (7 CB., pg. 906).