„De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.” (Faptele apostolilor 24:16)
Tăria caracterului constă în două lucruri: puterea voinței și puterea stăpânirii de sine. Mulți tineri consideră în mod greșit că pasiunile puternice, necontrolate, sunt o dovadă a tăriei de caracter; dar adevărul este că acela care este stăpânit de pasiunile lui este un om slab. Adevărata măreție și noblețe a omului este măsurată prin puterea lui de a-și stăpâni și controla sentimentele și nu prin puterea sentimentelor care îl subjugă. (Îndrumarea copilului, pp. 161–162)
Niciodată nu trebuie să ne pierdem controlul asupra noastră. Fiecare trebuie să păstrăm înaintea noastră modelul desăvârșit. Este un păcat să vorbim nervoși sau arțăgoși sau să fim mânioși, chiar dacă nu rostim niciun cuvânt. Noi trebuie să ne purtăm cu demnitate, reprezentându-L cum se cuvine pe Hristos. Exprimarea unui cuvânt sub impulsul mâniei este asemenea unei cremene care lovește o altă cremene – ea aprinde dintr-odată mânia.
Să nu fii niciodată ca un ghimpe. Să nu-ți îngădui ca în cămin să folosești cuvinte aspre, iritate. Trebuie să-L inviți pe Oaspetele ceresc să vină în căminul tău, în același timp pregătind totul pentru ca El și îngerii Lui să poată să rămână la tine. Trebuie să primești neprihănirea lui Hristos, sfințirea Duhului lui Dumnezeu, frumusețea sfințeniei, astfel încât să le poți descoperi celor din jurul tău Lumina vieții. (…)
Cândva, un renumit împărat aflat pe patul de moarte a spus: „Dintre toate cuceririle mele, una singură îmi aduce acum alinare și consolare și aceasta este cea pe care am câștigato asupra propriei mele firi impetuoase.” Alexandru cel Mare și Iuliu Cezar au descoperit că este mai ușor să supui lumea decât să te cucerești pe tine însuți. După ce au cucerit națiune după națiune, ei au căzut – unul dintre ei victimă a nestăpânirii de sine, iar celălalt, a ambiției lui nebunești. (Îndrumarea copilului, pp. 95–96)
Cea mai înaltă dovadă a caracterului nobil al unui creștin este stăpânirea de sine. (Hristos, Lumina lumii/ Viața lui Iisus, p. 290)
În lucrarea lui Dumnezeu ești continuu într-o școala în care poți învăța lecțiile stăpânirii de sine, al demnității sfințite, ale comportamentului și manierelor nobile și alese. (Letter 174a, 1902)