Studiind caracterul lui Hristos

„Atunci nu voi roşi de ruşine, când voi avea consideraţie față de toate poruncile Tale.” (Psalmii 119:5 engl.).

În această lume putem să ajungem dezorientați, fără nicio speranţă, aşa cum diavolul doreşte să fim, dacă vom continua să privim la acele lucruri care ne produc încurcătură; căci dacă vom contempla asupra lor şi vom discuta despre de, ne vom descuraja. Criticând pe alţii din cauză că ei nu reuşesc să manifeste iubirea, noi vom nimici preţioasa plantă a iubirii din propriile noastre inimi. Am apreciat şi am simţit noi în mod personal căldura iubirii pe care Hristos a manifestat-o în viaţa Sa? Atunci este de datoria noastră să manifestăm această iubire faţă de lume. Să ne fie frică a ne opri, a privi şi a discuta despre marile greşeli pe care le fac alţii…

Tu îţi poţi crea în propria ta minte o lume ireală şi-ţi poţi zugrăvi o biserică ideală, în care ispiteie lui Satan nu mai îndeamnă spre rău; dar perfecţiunea există doar în imaginaţia ta. Lumea este o lume căzută, iar biserica este un loc reprezentat printr-un câmp în care grâul creşte împreună cu neghina. Ele trebuie să crească împreună până la seceriş. Nu este treaba noastră să smulgem neghina conform înţelepciunii omeneşti, ca nu cumva la sugestiile lui Satan, să fie smuls şi grâul…

Nimeni nu trebuie să piardă clipede de aur ale timpului pe care îl au în scurta istorie a vieţii lor, căutând să cântărească imperfecţiunile pretinşilor creştini. Niciunul dintre ei nu are timp pentru a face aceasta. Dacă noi vedem clar ce fel de caracter trebuie să dezvolte creştinii şi totuşi vedem în alţii ceva ce este nepotrivit cu acest caracter, atunci să ne hotărâm să rezistăm cu fermitate duşmanului care prin ispiteie sale ne îndeamnă să ne comportăm nepotrivit şi să spunem: „Eu nu vreau să fac pe Domnul Hristos să se ruşineze de mine. Eu voi studia mai serios caracterul lui Hristos în care nu a fost nicio imperfecţiune, niciun egoism, nicio pată sau mânjitură cu răul, care a trăit nu pentru a-Şi place Lui sau a se glorifica pe Sine, ci pentru a slăvi pe Dumnezeu şi a mântui omenirea căuzută. Eu nu voi copia caracterete defectuoase ale acestor creştini superficiali, iar greşelile pe care ei le-au făcut nu mă vor conduce să fiu ca ei. Eu mă voi întoarce către preţiosul Mântuitor, ca să pot fi ca El.” (Letter 63, 1893).