Gândul Zilei

Viață lungă făgăduită celor ce cinstesc pe părinți!

„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.” – Exod 20:12

Aceia care, în adevăr, vor fi urmaşi ai Domnului Hristos trebuie să-L lase să locuiască în inimă şi să-L întroneze acolo ca suprem Conducător. Ei trebuie să reprezinte spiritul şi caracterul Său în viaţa căminului lor şi să dea pe faţă bunătate şi curtoazie faţă de aceia cu care vin în contact. Sunt mulți copii care mărturisesc a cunoaşte adevărul, dar care nu dau părinţilor lor cinstea şi afecțiunea ce li se cuvin, care nu manifestă decât puţină iubire faţă de tatăl şi mama lor şi care uită să-i onoreze, neîmplinind dorinţele şi nevoile lor şi nici căutând să le uşureze îngrijorările. Mulţi dintre cei care mărturisesc a fi creştini nu cunosc ce înseamnă ,,a cinsti pe tatăl şi pe mama ta” şi, în consecinţă, să înţeleagă cât de puțin ce înseamnă „să ți se lungească zilele în ţara pe care ti-o dă Domnul, Dumnezeul tău”. Cel care cercetează inima ştie care este atitudinea ta faţă de părinţii tăi; căci El cântăreşte caracterul moral în cântarul de aur al Sanctuarului ceresc. O, mărturiseşte-ţi neglijenţa faţă de părinții tăi, mărturiseşte-ţi indiferenţa faţă de porunca sfântă a lui Dumnezeu. (YI/22 iunie 1893).

Părinţii sunt îndreptăţiţi la o astfel de dragoste şi respect cum nu-i este dat nimănui altcuiva să aibă. Dumnezeu Însuşi, care a aşezat asupra lor o responsabilitate pentru sufletele încredinţate grijii lor, a poruncit ca, în anii de la început ai vieţii, părinţii să ţină locul lui Dumnezeu pentru copiii lor. lar acela care respinge autoritatea îndreptățită a părinţilor săi, respinge autoritatea lui Dumnezeu. Porunca a cincea cere din partea copiilor nu numai să dea respect, supunere şi ascultare părinţilor lor, dar şi să le acorde dragostea şi amabilitatea lor, să le uşureze poverile, să le sprijine prestigiul, să-i ajute şi să-i mângâie la bătrâneţe. (1 FB/317).

Porunca a cincea este obligatorie pentru copii atâta vreme cât ei şi părinţii lor se bucură de viaţă. (Yl/sept. 1873).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.