Gândul Zilei

Adevărata educație!

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te învață spre folosul tău și te duce pe calea pe care trebuie să mergi.” Isaia 48:17


Se spune că educația este cel mai puternic instrument pe care cineva îl are pentru a salva lumea. Educația înseamnă mult mai mult decât însușirea unor informații aflate în cărți. Dincolo de valorificarea tuturor capacităților intelectuale, dezvoltarea unui caracter frumos ar trebui să fie unul din obiectivele educației. Educația este lucrarea de a aduce omul în armonie cu chipul lui Dumnezeu.

Exemplul tinerilor captivi în Babilon arată sursa obținerii acelei educații care i-a înălțat deasupra cerințelor împăratului: „înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să slujească în casa împăratului” (Daniel 1:4). Temelia educației lor? Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să constituie temelia tuturor studiilor, iar cuvintele revelației, cercetate cu atenție, stimulează și fortifică atât intelectul, cât și inima. – 1MCP 89.1

Din punct de vedere al influenței educative, Biblia este fără rival. Nici un alt domeniu de cercetare nu conferă capacităților minții o vigoare care să poată fi comparată cu puterea intelectuală generată în efortul de a surprinde și de a pătrunde adevărurile uimitoare ale revelației divine. – 1MCP 91.2

Cuvântul lui Dumnezeu îți oferă cheia educației adevărate: „Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.” (Coloseni 2:3). Această educație te face apt pentru curțile cerești!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.