Gândul Săptămânii

Suntem noi vinovați?

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Talălui nu este în el.” (1 Ioan 2:15).

Este un fapt alarmant că iubirea de lume predomină în minţile tinerilor. Ei iubesc hotărât lumea şi lucrurile din lume, iar din acest motiv dragostea lui Dumnezeu nu-şi găseşte loc în inimile lor. Plăcerile lor sunt în lume şi în lucrurile din lume; ei sunt străini faţă de Tatăl şi darurile Duhului Său. Neseriozitatea şi moda, discuţiile zadarnice şi râsul, caracterizează viața tinerilor în general, iar Dumnezeu este dezonorat…

Satan este mulţumit să atragă atenţia tinerilor cu orice, pentru a abate minţile lor de la Dumnezeu… Ei nu ştiu că Maestrul ceresc ia cunoştinţă de fiecare faptă şi fiecare cuvânt; că până şi gândurile şi intenţiile inimii stau cu credincioşie conturate… Acele cuvinte fără rost şi neserioase sunt toate scrise în carte. Acele cuvinte neadevărate sunt scrise. Acele fapte înşelătoare, ale căror motive sunt ascunse de ochii omeneşti, dar deosebite de ochiul atotvăzător al lui Iehova, sunt toate scrise cu litere vii. Orice faptă egoistă este descoperită. Tinerii, în general se conduc ca şi cum orele preţioase de încercare, cât mai dăinuie mila, ar fi o mare vacanţă, şi ei ar fi aşezaţi în această lume doar pentru propria lor distracţie. (RH. 30 martie 1886).

Cuvintele şi faptele dovedesc clar ce este în inimă. Dacă neseriozitatea şi mândria, iubirea de sine şi de îmbrăcăminte, umple inima, atunci conversaţiile vor fi cu privire la modă, la îmbrăcăminte şi aspectul exterior şi nu despre Hristos sau Împărăţia cerurilor. Dacă în inimă locuiesc simţăminte egoiste, aceleaşi simţăminte se vor manifesta în cuvinte şi fapte…

Unii se rezumă doar la ce vor mânca, ce vor bea şi cu ce se vor îmbrăca. Inimile lor sunt pline de aceste gânduri şi ele ţâşnesc din prisosul inimii, ca şi cum aceste lucruri ar fi marea lor ţintă în viaţă, cea mai înaltă realizare a lor. Ei uită cuvintele lui Hristos: „Căutaţi mai întâi împarăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Sa, şi toate aceste lucruri vă vor fi date pe deasupra.” (Matei 6:33). (RH. 30 martie 1886).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.