Nu-ți ține sufletul nehrănit!

„Năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul şi-l fac astfel neroditor.” (Marcu 4:19).

Trebuie să ne ferim de a ajunge supraîmpovărați, nici măcar cu ceea ce par a fi grijile necesare vieţii, astfel încât să nu fim în stare să facem lucrarea cea mai importantă… Cea mai mare parte a gândurilor şi a activităţilor încărcate, care angajează mâinile şi inimile, sunt dedicate intereselor egoiste, personale şi pământeşti. Acestora li se permite să ajungă aşa de captivante încât să abată atenţia de la lucrurile veşnice. Sufletul este lăsat să flămânzească din cauza lipsei de hrană. Mintea şi trupul se uzează din cauza orelor prelungite de solicitare pentru lucrurile lumii. Aceasta este chiar aşa cum doreşte Satan să fie. Toată prospeţimea şi vigoarea minţii, toate gândurile profunde sunt date lumii, iar Dumnezeu rămâne cu gândurile slabe şi confuze, roadele unei minţi epuizate şi îngrijorate. Lucrurile care au consecinţele cele mai înalte, care au legătură cu pacea veşnică, sunt subordonate intereselor comune (de rând ale vieţii) şi Dumnezeu este jefuit zilnic de serviciul care ar întări spiritualitatea, înălţând gândurile spre cer şi aducând sufletul în comuniunea cu Dumnezeu şi cu sfinţii îngeri. (Letter 23 a, 1892).

Noi nu trebuie să permitem ca lucrurile lumii acesteia să absoarbă atenţia, astfel încât mintea şi trupul să fie pe deplin captivate. Astfel cei din jurul nostru sunt jefuiţi de cuvintele amabile şi de faptele de amabilitate care i-ar ajuta pe cărarea care duce în sus. Canalul de lumină este astupat de problemele lumii. Harul pe care Hristos doreşte să-l împartă, nu-L poate revărsa. Mulţi ajung să aibă din ce în ce mai puţină putere care s-o împartă altora, din cauză că ei nu primesc putere de la Sursa oricărei puteri. Dumnezeu îi cheamă să se despartă de lucrurile care uzează mintea şi mânjesc experienţa religioasă. (Letter 181, 1904).

Toţi sunt apăsaţi de griji urgente, poveri şi datorii; dar cu cât este mai mare presiunea asupra voastră, cu cât sunt mai grele poverile pe care trebuie să le purtaţi, cu atât este mai mare nevoia de ajutor divin. Isus va fi ajutorul vostru. Aveţi nevoie permanentă de lumina vieţii care să lumineze cărarea voastră şi apoi razele ei divine vor reflecta asupra altora. (MS. 59, 1897).