Când paguba devine câștig

„Apoi le-a zis: “Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” (Luca 12:15).

Trăsătura proeminentă învăţăturii lui Hristos este frecvenţa şi seriozitatea cu care El a mustrat păcatul lăcomiei de bani şi a scos în evidenţă pericolul câştigului lumesc şi al iubirii exagerate după profit… Când mintea şi mâinile sunt în permanenţă ocupate cu planificarea şi osteneala strângerii de bogăţii, atunci cerinţele lui Dumnezeu şi ale omenirii sunt date uitării. (RH. 17 octombrie 1882).

Averea este valoroasă şi de dorit. Ea este o binecuvântare, o comoară preţioasă, dacă este folosită cu prudenţă, cu înţelepciune şi nu în mod abuziv… Deoarece noi, muritorii, avem trupuri, minţi şi inimi de care trebuie să ne îngrijim, trebuie să facem ceva rezerve pentru trup, cu scopul de a menţine o poziţie potrivită în lume. Nu pentru a satisface pretenţiile lumii – oh, nu într-adevăr, nu – ci pentru a fi o influenţă spre bine în lume…

Lipsa şi sărăcia sunt rele de care trebuie să ne îngrozim; dar foamea şi goliciunea, lipsa unui cămin, lipsa de compătimire, lipsa unui nume şi chiar foametea sunt mai de dorit decât a jertfi principiile adevărului. Adevărul cel veşnic să fie preţuit, deoarece el este nepieritor. Dacă facem ca el să devină o parte din noi, cu siguranţă vom câştiga slava nepieritoare şi bogăţiile veşnice…

Dacă Dumnezeu nu ţi-a dat puterea de a câştiga avere în mod cinstit şi integru, atunci înseamnă că El, niciodată nu a avut în gând ca s-o ai şi este mai bine pentru tine să te supui voinţei lui Dumnezeu… Creatorul cel nemărginit este stăpânul a toate lucrurile, orice pagubă ai suferi în urma credincioşiei faţă de El, este un câştig nemărginit în viaţa veşnică viitoare, dacă paguba nu este înţeleasă pe deplin în această viaţă…

Priveşte slava cerului, uită-te în sus la nestematele de lumină care ţintuiesc cerul… Oare nu poate El, care a format deasupra noastră această glorioasă boltă, care, dacă soarele, luna şi stelele ar dispare, poate să le aducă din nou la existenţă, într-o clipă, nu poate El să răsplătească pe slujitorii Săi credincioşi şi ascultători, care I-ar fi supuşi chiar dacă ar pierde bunăstarea, renumele sau chiar şi un regat, de dragul Său? (Letter 41, 1877).